voinicit

VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejeşti. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaş; a se război. – Din voinic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VOINICÍT s.n. (Pop.) Faptul de a (se) voinici; haiducie. – V. voinici.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A VOINIC//Í ~ésc intranz. înv. A săvârşi fapte de voinic. /Din voinic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE VOINIC//Í mă ~ésc intranz. A-şi da aere de voinic; a o face pe grozavul; a se grozăvi. /Din voinic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

voinicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. voiniceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

voinicít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
VOINICÍ vb. v. bate, haiduci, lupta, război.
(Dicţionar de sinonime)