voitor
VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voieşte, care doreşte ceva. ♢ Voitor de bine (sau de rău) = care doreşte binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VOIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care voieşte; care are o dorinţă. Spirit ~. /a voi + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
voitór adj. m., pl. voitóri; f. sg. şi pl. voitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VOIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care voieşte; care are o dorinţă. Spirit ~. /a voi + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)