vorbire dex - definiţie, sinonime, conjugare
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenţii; a spune, a zice, a grăi. ♢ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, şovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ♢ Expr. A vorbi vrute şi nevrute (sau verzi şi uscate, câte-n lună şi-n stele) = a vorbi multe şi de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. Îi vorbesc şi nu-mi răspunde. ♦ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-şi spune cuvântul, a-şi exprima voinţa. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în acelaşi sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. şi intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înţelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ţine un discurs. – Din vorbă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VORBÍRE, vorbiri, s.f. 1. Acţiunea de a vorbi şi rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivităţi; vorbit1. ♦ Limbaj. ♢ Vorbire sintetică = vorbire generată de un sintetizator de vorbire. ♦ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limbă, grai. 3. (Înv.), Cuvânt; menţiune. – V. vorbi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A VORB//Í ~ésc 1. tranz. (gânduri, sentimente) A exprima prin viu grai; a spune; a zice; a grăi. ~ frumos. ♢ ~ deschis a fi sincer; a nu ascunde nimic. ~ ca din carte a vorbi liber şi corect. 2. intranz. 1) A se adresa cuiva. I-am vorbit ieri. 2) A poseda o anumită limbă. ~ englezeşte. 3) A confirma ceva. Faptele vorbesc despre... 4) A conversa cu cineva; a sta de vorbă. 5) A ţine un discurs, o conferinţă. /Din vorbă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE VORBÍ mă ~ésc intranz. A cădea la învoială; a se înţelege. S-au întâlnit şi s-au vorbit. /Din vorbă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VORBÍR//E ~i f. 1) Proces de transmitere a informaţiei cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi. ♢ A avea darul ~ii a vorbi liber şi frumos în public. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni constând din sistemul fonetic, lexical şi gramatical; limbă; limbaj; 3) Fel de a vorbi; mod de exprimare. /v. a vorbi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vorbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. vorbeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vorbíre s. f., g.-d. art. vorbírii; pl. vorbíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
VORBÍ vb. 1. a articula, a grăi, a pronunţa, a rosti, a scoate, a spune, a zice, (prin Mold.) a bleşti. (N-a ~ un cuvânt.) 2. v. exprima. 3. v. spune. 4. a rosti, a spune, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 5. a conversa, a dialoga, a discuta, (livr.) a se întreţine, (rar) a convorbi, (pop. şi fam.) a sfătui, (înv. şi reg.) a băsădi, (reg.) a povesti, (Ban.) a turvini, (înv.) a vorovi. (Au ~ despre toate.) 6. v. conferenţia. 7. v. pleda. 8. v. afirma. 9. v. relata. 10. v. conveni.
(Dicţionar de sinonime)

VORBÍRE s. 1. v. limbaj. 2. v. vorbă. 3. v. exprimare.
(Dicţionar de sinonime)

VORBÍRE s. v. alocuţiune, cuvânt, cuvântare, dialect, discurs, termen, vorbă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A vorbi ≠ a tăcea
(Dicţionar de antonime)

Vorbiretăcere
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: vo vor vorb vorbi vorbir

Cuvinte se termină cu literele: re ire bire rbire orbire