vornicul

VÓRNIC, vornici, s.m. 1. (În evul mediu, în ţările româneşti) Mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curţii, cu conducerea treburilor interne ale ţării, având şi atribuţii judecătoreşti. ♢ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din divan, având sarcina de cârmuitor şi de înalt judecător al curţii domneşti şi al întregii ţări. Vornic de Ţara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se întindea asupra unei jumătăţi din ţara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în oraşe, cu atribuţii judecătoreşti. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcţionar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenţei, convocarea sătenilor la adunări, anunţarea ştirilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩnikŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VÓRNI//C ~ci m. 1) (în Moldova şi în Muntenia medievală) Mare dregător al curţii domneşti având misiunea de a conduce treburile interne şi cele gospodăreşti. 2) Primar al unui sat sau oraş. /<sl. dvorinicu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vórnic (-ci), s.m. – 1. Boier de rangul întîi, ministru de interne şi de justiţie. Erau doi în Mold., începînd din 1399 (numiţi mai tîrziu al Ţării de Sus şi al Ţării de Jos) şi unul în Munt. din 1414, a cărui sarcină a fost despărţită în două în 1761 şi în patru în 1795. – 2. Nume pentru diverşi demnitari: vornic de tîrg, prefect de poliţie la Iaşi (sec. XVIII); vornic de Tîrgovişte şi de Cîmpulung, un fel de administrator al acestor două regiuni, boier de rangul al treilea; mare vornic al poliţiei, membru al sfatului ţării, şef al poliţiei de străini (sec. XVIII); vornic de harem, administrator al casei Doamnei; vornic de obşte, slujbă creată în Mold. în 1803, reunind serviciile lucrărilor publice, al poliţiei urbane şi al inspecţiei preţurilor; mare vornic al cutiei, administrator al fondurilor de binefacere, funcţie creată în Mold. în 1793. – 3. (Mold.) Primar. – 4. Şef de protocol la nunţile populare. – 5. Un anumit joc de copii. – Var. înv. dvornic. Sl. dvorĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 463), cf. slov., cr. dvornik „curtean”, pol. dwornik „intendent”, rus. dvornik „portar”. – Der. vorniceasă, s.f. (nevastă de vornic; dădacă sau prima doamnă a principesei); vornicel, s.m. (slujbaş al cîrmuirii; aprod, funcţionar judecătoresc ales de popor; şef de protocol la nunţile populare); vornicie, s.f. (slujba de vornic; primărie); vornici, vb. (a o face pe vornicul la o nuntă). – Din rom. provine ngr. βόρνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 94).
(Dicţionarul etimologic român)

vórnic s. m., pl. vórnici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mári-vórnici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
VÓRNIC s. v. colăcar, primar.
(Dicţionar de sinonime)