vrednici dex - definiţie, sinonime, conjugare
VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de..., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ♢ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a preţui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este în stare, care posedă însuşirile necesare pentru a săvârşi ceva. – Din sl. vrĕdĩnŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VRÉDNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care vădeşte demnitate; cu demnitate; destoinic; demn. 2) Care se bucură de prestigiu; cu autoritate morală. 3) Care munceşte mult şi cu folos; harnic; muncitor. /<sl. vrĕdinu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vrédnic (-că), adj. – 1. Demn, merituos. – 2. Capabil. – 3. Activ, muncitor, talentat. – Var. vrenic. Megl. vreadnic. Sl. vrĕdinŭ (Miklosich, Fremdw., 136; Cihac, II, 466; Tiktin), cf. bg. vrĕden, cr. vrednik. Vernic, adj. „demn”, pe care Graur, BL, XIV, îl explică prin sl. vĕrĭnikŭ „credincios”, nu este altceva decît var. lui vrenic. – Der. (în)vrednici, vb. (a face demn, a face merituos; refl., a merita; refl., a se face demn de, a binevoi să); vrednicie, s.f. (merit; capacitate, demnitate; hărnicie); nevrednic, adj. (nedemn; mizerabil); nevrednicie, s.f. (ticăloşie).
(Dicţionarul etimologic român)

vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. sg. vrédnică, pl. vrédnice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vrednicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. vredniceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
VRÉDNIC adj. 1. v. harnic. 2. v. competent. 3. v. demn.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Vrednic ≠ nedemn, nevrednic
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: vr vre vred vredn vredni

Cuvinte se termină cu literele: ci ici nici dnici ednici