vreme dex - definiţie, sinonime, conjugare
VRÉME, vremuri, s.f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimete etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie. ♢ Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată şi odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ♢ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ♢ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-şi pierde (sau a-şi trece, a-şi omorî) vremea = a-şi irosi timpul în zadar, a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinereţe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ţi-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfăşurarea unei acţiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei ♢ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zileu sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = Până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ♢ Loc. adj. şi adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen, prematur. ♢ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credinţele religioase) Vremea de apoi = viaţa viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoriceşte; epocă, veac, secol. ♢ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = Din vremurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ♢ În negura vremii = în trecutul îndepărtat. ♦ (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanţe. II. Stare a atmosferei la un moment dat şi într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. şi: vremi] – Din sl. vrĕmen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VRÉM//E ~uri n. 1) Dimensiune universală după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor; timp. 2) Interval dintre două momente care se măsoară în secunde, minute, ore etc.; timp. 3) Perioadă cât durează ceva; durată; timp. Lecţia a ţinut multă ~. În ~ea lucrului. ♢ Din ~ în ~ din când în când; uneori. Din ~ de mai înainte. Cu ~ea peste o anumită perioadă; pe măsura scurgerii timpului. de ~ ce fiindcă; deoarece. În ~ ce (sau în ~ea când) atunci când. În aceeaşi ~ concomitent; simultan. toată ~ea mereu; neîntrerupt; în permanenţă. A-şi pierde (sau a-şi omorî) ~ea a-şi irosi timpul fără nici un rost; a lenevi. Atâta amar de ~ foarte mult timp. 4) Moment oportun, împrejurare potrivită pentru o acţiune; timp; prilej; ocazie. La ~ea secerişului. ♢ De la o ~ (încoace) de la un moment dat. Până la o ~ până la un moment dat. A fi (sau a veni) ~ea a sosi momentul potrivit. Toate la ~ea lor toate la momentul potrivit. 5) Perioadă determinată istoric. Pe ~ea lui Ştefan cel Mare. ♢ Pe ~uri cândva; demult. Din ~uri de demult; din timpurile vechi. Înainte ~ în timpurile trecute. În (sau pe) ~ea mea (sau ta, lui etc.) pe când eram (sau erai, era etc.) tânăr; în tinereţe. 6) Stare meteorologică în-tr-o perioadă dată (într-o anumită regiune); timp. Astăzi ~ea este frumoasă. [Art. vremea; G.-D. vremii; Pl. şi vremi] /<sl. vrĕme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vréme (-mi), s.f. – Timp. – Var. pl. vremuri. Megl. vreami. Sl. vrĕmę (Cihac, II, 466; Conev 36), cf. bg. vreme, sb. vreme, rus. vremja. – Der. vremelnic, adj. (tranzitoriu, provizoriu, efemer), din sl. vrĕmenĭnŭ; vremelnicesc, adj. (temporal), înv; vremelniceşte, adv. (în mod provizoriu), înv.; vremui, vb. (a face vreme urîtă); avreme, adv. (efemer), sec. XVI, înv.
(Dicţionarul etimologic român)

de cu vréme loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

în vréme ce loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

de vréme ce loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vréme s. f., g.-d. art. vrémii; (perioade, ocazii) pl. vrémuri /vremi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
VRÉME s. 1. v. timp. 2. v. perioadă. 3. v. ani. 4. v. curs. 5. v. sezon. 6. timp, zi. (A venit şi ~ lui.) 7. v. moment. 8. v. dată. 9. v. răgaz. 10. (la pl.) conjunctură. împrejurări (pl.), timpuri (pl.). (~urile erau foarte grele.) 11. (MET.) timp, (reg.) veac. (~ frumoasă.) 12. v. climă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Vremenevreme
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: vr vre vrem

Cuvinte se termină cu literele: me eme reme