vrută

VRÚTĂ, vrute, s.f. Voinţă, vrere. ♢ Expr. Vrute şi nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VRÚT//Ă ~e f. 1) rar (despre persoane) Capacitate de a-şi concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; vrere; voinţă; voie. ♢ Pe ~e a) după plac; b) intenţionat. Pe ~e, pe nevrute vrând-nevrând. ~e şi nevrute vorbe goale; palavre. /v. a vrea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vrut adj. m., pl. vruţi; f. sg. vrútă, pl. vrúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vrútă s. f., pl. vrúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
VRÚTĂ s. v. chef, dispoziţie, dorinţă, gust, plac, plăcere, poftă, voie, voinţă, vrere.
(Dicţionar de sinonime)