vuit dex - definiţie, sinonime, conjugare
VUÍ, pers. 3 vuieşte, vb. IV. Intranz. 1. A produce un zgomot prelungit, puternic sau înăbuşit; a vâjâi, a mugi, a fremăta, a hui, a ţiui, a bubui. ♦ Spec. (Despre tunet) A bubui. ♦ Spec. (Despre foc sau despre obiecte care ard) A dudui; a ţiui. ♦ Spec. (Despre sunete, instrumente muzicale etc.) A vibra puternic, a suna, a răsuna. Buciumul vuieşte. ♦ Spec. (Despre obiecte lovite care vibrează) A trosni, a pârâi, a hurui. ♦ (Despre oameni) A face gălăgie, zarvă, a vocifera; a fremăta. 2. A se umple de sunete prelungi, puternice (şi a le transmite prin ecou); a răsuna. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VUÍT s.n. Vuire; spec. suflare a vântului, vânt. – V. vui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A VU//Í pers. 3 ~iéşte intranz. 1) (despre vânt, vifor) A produce un zgomot şuierător şi prelung; a urla; a vâjâi. 2) (despre mulţimi de oameni) A face zarvă; a vocifera. 3) (despre spaţii) A se umple de sunete puternice şi prelungi; a răsuna. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vuí (-uiésc, -ít), vb. – A mugi, a urla. – Var. hui şi der. Creaţie expresivă, cf. ngr. βοιζω, sb. hujiti. – Der. vuiet, s.n. (muget, vîjîit); vuială, s.f. (gălăgie, vuiet); vu(i)etoare, s.f. (arbust, Empetrum nigrum); vuvui, vb. (a vîjîi, a urla), cf. bubui.
(Dicţionarul etimologic român)

vuí vb., ind. prez. 3 sg. vuiéşte, imperf. 3 sg. vuiá; conj. prez. 3 sg. vuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vuít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
VUÍ vb. 1. v. bubui. 2. v. şuiera. 3. a dudui, (rar) a vâjâi. (Focul ~ în sobă.) 4. v. răsuna. 5. v. răsuna. 6. a-i suna, a-i ţiui. (Urechile îi ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: vu vui

Cuvinte se termină cu literele: it uit