vultur dex - definiţie, sinonime, conjugare
VÚLTUR, vulturi, s.m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi, cu ciocul lung, ascuţit şi coroiat, cu aripi lungi şi cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hrănesc cu animale vii şi cu stârvuri; vultan. ♢ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. ♢ Compuse: vultur-bărbos sau vultur-cu-barbă, vultur-negru = vultur impunător, cu spatele brun-cenuşiu, aripile negre, pântecele şi pieptul galben-ruginiu; zăgan (Gypaëtus barbatus); vultur-pleşuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasăre răpitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsală şi albă pe partea ventrală, care se hrăneşte cu peşte (Pandion heliaëtus). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreţ, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfăţişând de obicei un vultur (1); figură simbolică reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, peceţile sau steagurile unor ţări. 3. (Art.) Constelaţie boreală, situată la sud de constelaţia Lebedei şi vizibilă vara. [Acc. şi: vultúr] – Lat. vultur, -uris.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VÚLTUR ~i m. 1) pop. Pasăre sedentară răpitoare, de talie mare, cu cioc lung şi coroiat, cu gheare şi aripi lungi, puternice, care se hrăneşte cu animale vii şi cu stârvuri. ♢ ~-pleşuv vultur cu gâtul gol şi cu penaj brun-cenuşiu. ~-pescar vultur care se hrăneşte cu peşte. ~-imperial vultur răspândit în regiunile montane; acvilă; pajură. Ochi (sau privire) de ~ ochi (sau privire) ageră. 2) fig. Om curajos şi mândru. 3) Simbol reprezentând o astfel de pasăre, care se imprimă pe steme, steaguri, monede. 4) art. Constelaţie din emisfera boreală, vizibilă vara. /<lat. vultur, ~uris
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vúltur (-ri), s.m. – 1. Acvilă (Aquila). – 2. Vultan, zăgan (Vultur). – Var. vulture, hultur(e). Mr. vultur, megl. văltur. Lat. vŭltŭr (Puşcariu 1923; REW 9466), cf. v. fr. voutre, sp. buitre, port. abutre. Dubla der., de la vultur şi de la vulturius, pentru a explica diferenţa de accent (Puşcariu, ZRPh., XXVII, 738; REW 9467; Byck-Graur 22) nu pare convingătoare. – Der. vultan (var. Mold. hultan), s.m. (vultur), a cărui der. nu este clară; vulturariu, adj. (rapace), rar; vulturesc adj. (de vultur); vultureşte, adv. (ca vulturul); vulturică (var. vulturoancă, hultenioară), s.f. (plantă, Hieracium pilosella). Din rom. provine bg. vúntur (Capidan, Raporturile, 218).
(Dicţionarul etimologic român)

Vúlturul (astron.) s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vúltur s. m., pl. vúlturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
VULTUR NÉGRU s. v. vultur bărbos, zăgan.
(Dicţionar de sinonime)

VÚLTUR s. (ORNIT.) 1. (pop.) vultan, (prin Transilv.) şaş. (~ este numele mai multor păsări răpitoare mari.) 2. vultur bărbos (Gypætus barbatus) v. zăgan, (rar) vultur negru, (reg.) şurligaie, (Transilv.) ceahlău, (Transilv. şi Ban.) şorliţă, (Transilv.) şuşugaie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: vu vul vult vultu

Cuvinte se termină cu literele: ur tur ltur ultur