vâlced
vîlcéd (-dă), adj. – Vînăt, livid. Origine incertă. Poate în loc de vînced ‹ lat. vincĭdus, cf. vincĕre „a înmuia, a îmblînzi” şi it. vincido „înmuiat” (Scriban). Totuşi, pare preferabil să se pornească de la mîrced „vînăt”, ale cărui der. apar şi cu forma mîlce-. Legătura cu mag. vércsik „vînătaie” (Cihac 538), nu se impune. – Der. vîlcezi, vb. (a se învineţi, a se strica). În Bucov.
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionarul etimologic român)