vânători dex - definiţie, sinonime, conjugare
VÂNĂTOÁRE, vânători, s.f. Acţiunea de a vâna şi rezultatul ei; vânat(1). ♦ Fig. Urmărire (poliţienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VÂNĂTÓR, vânători, s.m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obţină prin orice mijloace o situaţie, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestraşi şi călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaş infanterist special instruit, echipat şi inzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VâNĂT//OÁRE ~óri f. 1) Urmărire a unui animal pentru a-l vâna. 2) fig. rar Urmărire a unui om pentru a-l prinde. [G.-D. vânătorii] /<lat. venatoria
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VÂNĂTÓR ~i m. Persoană care vânează; om care practică vânătoarea. 2) fig. Persoană care vânează posturi, avantaje nemeritate; om care cautăparvină cu orice preţ. 3) înv. Soldat dintr-o unitate militară constituită din pedestraşi şi călăraşi. ♢ ~ de munte infanterist instruit pentru a duce lupta în condiţii de munte. /<lat. venatoren
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vânătór s. m., pl. vânătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
VÂNĂTOÁRE s. vânat, (rar) vânare, (înv.) vânătorie, vânăţie. (A plecat la ~.)
(Dicţionar de sinonime)

VÂNĂTÓR s. (astăzi rar) prinzător, (rar) puşcaş, (prin Transilv. şi Bucov.) puşcător. (~ de vulpi.)
(Dicţionar de sinonime)

VÂNĂTORÍ vb. v. prinde, vâna.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: va van vana vanat vanato

Cuvinte se termină cu literele: ri ori tori atori natori