vârtejuri

VÂRTÉJ, vârtejuri, s.n. I. 1. Porţiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mişcare de rotaţie; turbion, bulboană. vâltoare, vârticuş. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mişcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translaţie şi de rotaţie. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârteşte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte uşoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare şi cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roşii dispuse în vârful tulpinii, care creşte prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mişcare (ameţitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmăşag care târăşte pe cineva ca o vâltoare; ameţeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creştetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul porneşte în toate direcţiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcţionează, descriu o mişcare circulară: a) fus pe care se desfăşoară o funie sau un lanţ la capătul cărora se află o găleată, şi care se învârteşte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puţ, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la uşă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârteşte în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care serveşte la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VâRTÉJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capătă o mişcare de rotaţie, formând o adâncitură şi antrenând tot ce aduce curentul. 2) Masă de aer puternică care se mişcă repede, atrăgând şi ridicând în cercuri praf, nisip, zăpadă etc. 3) (la oameni, mai ales în creştet sau pe corpul animalelor) Porţiune unde părul creşte în toate părţile. 4) Mişcare de rotaţie (ameţitoare). În ~ul dansului. 5) Stare de buimăceală; zăpă-ceală. 6) Unealtă care func-ţionează prin mişcări circulare. 7) Crestătură rotunjită făcută ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pământului a) plantă legumicolă cu tulpina târâtoare şi cu flori galbene dispuse în ciorchine; b) plantă cu tulpina joasă, având câte trei frunze la un nod şi flori roşii în vârful tulpinii, care creşte printre stânci. /<sl. vruteži
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vîrtéj (-juri), s.n. – 1. Turbion, vîltoare. – 2. Ciclon. – 3. Smoc rebel de păr, loc unde părul creşte în toate direcţiile. – 4. Cotitură, întoarcere. – 5. Morişcă, rostogol. – 6. Ameţeală, zăpăceală. – 7. Cabestan, macara-capră. – 8. Transmisia ferăstrăului mecanic. – 9. Regulator al pietrei de moară. – 10. Cîrlig îmbucat care serveşte de cujbă la stînă. – 11. Cleşte de tîmplar. – 12. Presă. – 13. Cric. – 14. Vechi instrument de tortură. – 15. Oiştea carului. – 16. (Trans.) Leagăn, scrînciob. – 17. Arc de arbaletă. Sl. vrŭtežĭ de la vrŭtĕti „a coti” (Miklosich, Lexicon, 772; Conev 67), cf. învîrti şi bg. vărtež. Legătura cu lat. vertigium (Cipariu, Gram., 29) nu este posibilă. Ideea de bază este cea de „obiect care se învîrteşte” sau de „instrument care funcţionează prin rotire”. – Der. vîrtejos, adj. (care face vîrtej); (în)vîrteji vb. (a roti, a coti; a se învolbura; a transforma; refl., a se întoarce, a regresa). – Cf. vîrtiloi.
(Dicţionarul etimologic român)

vârtéj s. n., pl. vârtéjuri / vârtéje
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
VÂRTÉJ s. 1. v. bulboană. 2. trombă, (rar) sul. (Un ~ de vânt.) 3. (FIZ.) turbion. 4. coloană, sul, trâmbă, (pop.) volbură. (Un ~ de praf.) 5. trombă, (pop.) vântoasă. (S-a ridicat un ~ imens de zăpadă.) 6. v. ameţeală. 7. (TEHN.) val. (~ de care se atârnă găleata la fântână.) 8. (TEHN.) căpătâi, (reg.) feleherţ. (~ la perinocul căruţei.) 9. (TEHN.) (Transilv. şi Mold.) şurub. (~ la piatra morii.) 10. (TEHN.) (reg.) şurub, (Ban. şi Transilv.) şaitău. (~ de strâns doagele.) 11. (BOT.) vârtejul-pământului (Pedicularis verticillata) = (reg.) păducher, păducherniţă.
(Dicţionar de sinonime)

VÂRTÉJ s. v. cocârlă, cric, crivală, dulap, leagăn, macara, manivelă, posadă, posteucă, schimbătoare, scrânciob, vinci.
(Dicţionar de sinonime)