zăblău dex - definiţie, sinonime, conjugare
ZĂBLẮU1, zăblaie, s.n. Pânză de câlţi sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. ţol, pătură. – Din bg. zeblo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZĂBLẮU2, zăblăi, s.m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod2. – Din magh. zabáló.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZĂBL//ẮU ~áie n. Pânză groasă de câlţi sau de păr de capră, din care se confecţionează diferite obiecte casnice (lăicere, ţoluri, cergi etc.). /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ZĂBLẮU2, zăblắi, s.m. (Reg.) 2. (Bucov.) ~. 3. (Trans.) Om mâncăcios, nesătul.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)

ZABLÁU s.m. (Var.) Zăblău2.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)

zăblắu (-ắi), s.m. – 1. Voinic, vlăjgan. – 2. Cîine mare, cîine de pază. Origine incertă. A fost pus în legătură cu mag. zabálló „mîncău” (Candrea; Gáldi, Dict., 185). Este var. lui zăplan, s.m. (vlăjgan), care se foloseşte în Munt.
(Dicţionarul etimologic român)

zăblắu (-aíe), s.n. – Pînză, ţol. Origine necunoscută. A fost pus în legătură cu ceh., slov. zábalka „înveliş” (Cihac, II, 467) sau cu mag. zabló „copaie”, la fel de improbabile.
(Dicţionarul etimologic român)

zăblău (vlăjgan, câine) s. m. (sil. -blău), art. zăblăul; pl. zăblăi, art. zăblăii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

zăblău (pânză, pătură) s. n. (sil. -blău), art. zăblăul; (pături) pl. zăbláie
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ZĂBLĂU s. – V. dulău, găligan, lungan, vlăjgan, zăvod.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: za zab zabl zabla

Cuvinte se termină cu literele: au lau blau ablau