zăpor

ZĂPÓR, zăpoare, s.n. (Pop.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheaţă care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secţiuni de curgere mai înguste, datorită căreia se produc creşteri de nivel şi inundaţii; p. ext. revărsare, inundaţie. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau funcţionarea morilor de apă; apa oprită la baraj. ♢ Expr. A pune zăpor = (despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Din bg. zapor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZĂP//ÓR ~oáre n. 1) Îngrămădire de sloiuri de gheaţă, formată primăvara în anumite locuri, pe cursul unui râu. 2) Baraj construit special pentru a putea porni plutele sau morile. 3) Torent mare de apă care se formează la spargerea unui baraj. /<bulg. zapor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

zăpór (-oáre), s.n. – 1. Dezgheţ, viitură, avalanşă. – 2. Barieră de gheaţă în rîurile navigabile. Sl. zaporŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 229; Conev 81), cf. bg. zapor „dig”, rus. zapor „oprire”, mag. zápor „viitură”. – Der. zăpori, vb. (a inunda). Aceleiaşi rădăcini sl. îi aparţine \r\nzăpri, vb. refl. (a suferi de retenţie de urină), din sl. zaprĕti „a închide”, der. zăpreală, s.f. (retenţie); cf. zăpreti, vb. (a reţine; a speria), sec. XVI, înv., din acelaşi vb. sl., der. zăpreştenie, s.f. (detenţie), din sl. zaprĕštenije.
(Dicţionarul etimologic român)

zăpór s. n., pl. zăpoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ZĂPÓR s. v. puhoi, şuvoi, torent.
(Dicţionar de sinonime)

ZAPÓR s. v. scarlatină.
(Dicţionar de sinonime)