zbihuit

ZBIHUÍ, zbihuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scutura, a zgâlţâi (pe cineva). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZBIHUÍT, -Ă, zbihuiţi, -te, adj. (Reg.) Scuturat, zgâlţâit. – V. zbihui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ZBIHU//Í ~iésc tranz. pop. (persoane) A scutura cu putere; a zgudui; a zgâlţâi; a zdruncina. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ZBIHU//Í mă ~iésc intranz. reg. A se juca, sărind şi alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbânţui; a se zbengui. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ZBIHUÍ, zbihuiésc, vb. IV. Refl. (Mold.) A se juca, sărind şi alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbânţui; a se zbengui. (din zbeg¹, cf. zbigui) [def. şi NODEX]
(Dicţionarul etimologic român)

---

Sinonime:
ZBIHUÍ vb. v. clătina, scutura, zgâlţâi, zgudui.
(Dicţionar de sinonime)