zburătăcit

ZBURĂTĂCÍ, zburătăcesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca cu ceva (într-o pasăre, într-un pom etc.); a zburătui (1). 2. Intranz. şi refl. (Despre stoluri de păsări) A se risipi bătând din aripi şi înălţându-se de la pământ; a face zboruri scurte, aproape de pământ. ♦ Tranz. A face să se împrăştie; a spulbera. Vântul zburătăceşte frunzele. 3. Intranz. şi refl. (Despre pui; p. ext. despre copii) A se dezvolta, a creşte; a căpăta independenţă; a se răzleţi. ♦ Tranz. Fig. A ajuta pe cineva să-şi facă un rost în viaţă. – Din zbura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZBURĂTĂCÍT, -Ă, zburătăciţi, -te, adj. (Regional; despre pui; p. ext. despre copii) Crescut mare; mărişor. – V. zburătăci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ZBURĂTĂC//Í ~ésc 1. tranz. 1) (păsări) A alunga aruncând cu un obiect. 2) (pomi fructiferi) A bate aruncând cu un obiect pentru a face să cadă fructele. 3) (zăpadă, frunze etc.) A roti în vârtej împrăştiind; a spulbera. Vântul ~eşte frunzele. 2. intranz. (despre păsări) v. A SE ZBURĂTĂCI. /v. a zbura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ZBURĂTĂC//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre păsări) A se împrăştia ridicându-se în aer. 2) (despre pui, copii) A deveni independent, fiind în stare să-şi câştige singur mijloace pentru existenţă. /v. a zbura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

zburătăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zburătăcésc, imperf. 3 sg. zburătăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zburătăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ZBURĂTĂCÍ vb. v. creşte, dezvolta, împrăştia, înălţa, mări, risipi, spulbera.
(Dicţionar de sinonime)