zburătuire

ZBURĂTUÍ, zburătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A zburătăci (1). 2. A reteza dintr-o lovitură, făcând să cadă, să se prăbuşească. – Din zbura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZBURĂTUÍRE, zburătuiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a zburătui şi rezultatul ei. [Var.: zburătăíre s.f.] – V. zburătui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

zburătuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zburătuiésc, imperf. 3 sg. zburătuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zburătuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

zburătuíre s. f., g.-d. art. zburătuírii; pl. zburătuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)