zburd dex - definiţie, sinonime, conjugare
ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace şi încolo; a se zbengui, a se juca cu voioşie; a se ţine de nebunii, a se arăta lipsit de seriozitate. ♢ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ZBURDÁ zburd intranz. A se juca sărind şi alergând; a fi neastâmpărat; a se zbengui; a se zbânţui; a se zbihui. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ZBURDÁ, zburd, vb. I. ~ (prob. orig. onomatopeică ca şi în zbănţui, zbengui, zbrehui2, etc.)
(Dicţionarul etimologic român)

sburdá (-d, -át), vb. – A se zbengui, a se juca. – Var. zburda. Origine necunoscută, probabil expresivă, ca în sbănţui, sbengui, sbrehui etc. Explicaţiile incercate pînă acum nu sînt convingătoare: din sl., cf. pol., ceh. burda „pachet, bagaj” (Cihac, II, 328); din lat. exvǒlĭtāre (Geheeb, Jb., IV, 32); din lat. abhorrĭdus (Skok, ZRPh., XLIII, 191; cf. REW 23); de la bord (Giuglea, Dacor., III, 592); din germ. Bürde „încărcătură” (Scriban). Apare din sec. XVII. Der. sburd, s.n. (jucat, zbenguit), rar; sburdăciune, s.f. (nebunie, ştrengărie; desmăţ); sburdalnic, adj. (jucăuş, vesel); sburdălnicie, s.f. (jucat, ştrengărie); sburdatic (var. sburdatec), adj. (ştrengar, jucăuş); îmburda, vb. (Trans., a răsturna, a întoarce), pe care Puşcariu, Dacor., III, 838 şi DAR îl derivă de la un lat. *imburdāre, din burdus „catîr”.
(Dicţionarul etimologic român)

ZBURD s.n. (Rar) Zbenguială. (der. regr. din zburda)
(Dicţionarul etimologic român)

zburdá vb., ind. prez. 1 sg. zburd, 3 sg. şi pl. zbúrdă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ZBURDÁ vb. a se zbengui, a se zbânţui. (Toată ziua ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: zb zbu zbur

Cuvinte se termină cu literele: rd urd burd