ZBURĂTÓR, -OÁRE, zburători, -oare, adj., s.m., s.f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care pluteşte în aer (purtat de vânt). II. S.m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Fiinţă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuieşte noaptea în somn fetele şi femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit, întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susţine această pânză. III. S.f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roşii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase seminţe prevăzute cu peri mătăsoşi, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ZBURĂTOÁRE ~ f. 1) Pasăre care zboară. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cilindrică, având frunze lanceolate, flori purpurii sau albe şi fructe capsule, folosită în scopuri medicinale; răscoage. / a zbura + suf. ~ătoare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ZBURĂT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care zboară; care poate zbura. /a zbura + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ZBURĂTÓR2 ~i m. 1) fam. Persoană specializată în conducerea unui avion; conducător de avion; pilot; aviator. 2) folc. Fiinţă fantastică închipuită ca un duh rău, care chinuie fetele şi femeile în timpul somnului. 3) (în literatura romantică) Închipuire idea-lizată a bărbatului iubit. /a zbura + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ZBURĂTOÁRE s.f. (plantă, v. zburător (III, 2)), g.-d. art. zburătórii; pl. zburătóri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române)
zburătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. zburătórii; pl. zburătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pána-zburătórului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
zburătór adj. m., s. m., pl. zburătóri; (persoană, pasăre) f. sg. şi pl. zburătoáre, g.-d. sg. art. zburătoárei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZBURĂTOÁRE s. 1. (ORNIT.) pasăre. (O ~ de pradă.) 2. (BOT.; Epilobium angustifolium) pufuliţă.
(Dicţionar de sinonime)
ZBURĂTOÁRE s. v. pojarniţă, pufuliţă, răchi-tan, răscoage, sunătoare.
(Dicţionar de sinonime)
ZBURĂTÓR adj., s. 1. adj. plutitor. (Păsări ~oare.) 2. s. v. aviator. (Un ~ de clasă.) *3. s. (MED. POP.) (pop.) lipitură. (~ul este „boala” provocată de Zburător, personaj mitologic.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ZBURĂTOÁRE ~ f. 1) Pasăre care zboară. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cilindrică, având frunze lanceolate, flori purpurii sau albe şi fructe capsule, folosită în scopuri medicinale; răscoage. / a zbura + suf. ~ătoare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ZBURĂTÓR2 ~i m. 1) fam. Persoană specializată în conducerea unui avion; conducător de avion; pilot; aviator. 2) folc. Fiinţă fantastică închipuită ca un duh rău, care chinuie fetele şi femeile în timpul somnului. 3) (în literatura romantică) Închipuire idea-lizată a bărbatului iubit. /a zbura + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ZBURĂTOÁRE s.f. (plantă, v. zburător (III, 2)), g.-d. art. zburătórii; pl. zburătóri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române)
zburătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. zburătórii; pl. zburătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pána-zburătórului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
zburătór adj. m., s. m., pl. zburătóri; (persoană, pasăre) f. sg. şi pl. zburătoáre, g.-d. sg. art. zburătoárei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZBURĂTOÁRE s. 1. (ORNIT.) pasăre. (O ~ de pradă.) 2. (BOT.; Epilobium angustifolium) pufuliţă.
(Dicţionar de sinonime)
ZBURĂTOÁRE s. v. pojarniţă, pufuliţă, răchi-tan, răscoage, sunătoare.
(Dicţionar de sinonime)
ZBURĂTÓR adj., s. 1. adj. plutitor. (Păsări ~oare.) 2. s. v. aviator. (Un ~ de clasă.) *3. s. (MED. POP.) (pop.) lipitură. (~ul este „boala” provocată de Zburător, personaj mitologic.)
(Dicţionar de sinonime)