zdrenţe
[Sinonime]
ZDREÁNŢĂ, zdrenţe, s.f. 1. Bucată ruptă, sfâşiată dintr-o pânză sau dintr-un obiect de pânză; haină, rufă sau pânză veche, ruptă. ♦ Fig. (Fam.) Om de nimic; lepădătură, secătură. 2. (La pl.) Un fel de aluat subţire făcut din făină şi ouă, care se fierbe în supă în bucăţele mici. [Var.: treánţă s.f.] – Cf. sl. s ŭ d r a n ŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ZDREÁNŢĂ zdrénţe f. 1) Fâşie ruptă dintr-o bucată de pânză sau dintr-o haină uzată. 2) Obiect de îmbrăcăminte vechi şi rupt; ruptură. 3) fig. fam. Om de nimic; puşlama; secătură. 4) la pl. Preparat alimentar din aluat subţire, care se toarnă în supa ce fierbe, căpătând forma unor fâşii. [G.-D. zdrenţei] /cf. sl. sŭdranŭ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ZDREÁNŢĂ, zdrénţe, s.f. ~ (creaţie expresivă având la bază prob. o rădăcină onomatopeică *zdranţ, care imită zgomotul produs la ruperea unei ţesături; cf. zdrang, zdrâng, cranţ, cronţ; relaţia care s-a vrut stabilită cu sl. sŭdranica, din sŭdrati = a rupe [cf. draniţă], este posibilă, fără a fi însă necesară)
(Dicţionarul etimologic român)
sdreánţă (-ţe), s.f. – Cîrpă ruptă, haină ruptă. – Var. zdreanţă şi var. Creaţie expresivă, bazată probabil pe o rădăcină imitativă *sdranţ, care ar reproduce zgomotul unei pînze care se rupe, cf. sdrang, sdrîng, cranţ, cronţ. Numeroase var.: str(e)anţă, str(e)amţă, (co)tr(e)anţă, cotreampă, cotoroanţă, ultima cu sensul special de „femeie rea, harpie”, cf. catrinţă, cotrincioară, dr(e)anţă etc. Legătura care s-a vrut să se stabilească cu sl. *sŭdranica, de la sŭdrati „a rupe” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 101; Iordan, Dift., 87; Tiktin; Drăganu, Dacor., V, 339 şi VII, 216), cf. draniţă, este posibilă fără a fi necesară. Der. sdreţar, s.m. (rupt, flenduros); sdrenţăros (var. sdrenţos), adj. (flenduros); sdrenţui, vb. (a se rupe, a se sfîşia); sdrenţuros (var. trenţuros, trenţăros, cotrenţos etc.), adj. (jerpelit); sdreaţă, s.f. (linte de apă, Lemnea), cu pierderea nazalităţii); sdreală, s.f. (zgîrîietură), cu schimb de suf.; sdreli (var. sdrili, streli), vb. (a scrijeli), se află semantic faţă de sdreanţă ca rasgar faţă de rasguñar (der. din sl. strĕliti „a trage săgeţi”, propusă de Cihac, II, 336 şi Conev, nu se explică semantic; din sb. drliti „a descoperi” după Scriban, pare dificil); sdrelitură, s.f. (zgîrîietură).
(Dicţionarul etimologic român)
zdreánţă s. f., g.-d. art. zdrénţei; pl. zdrénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZDREÁNŢĂ s. I. 1. v. cârpă. 2. v. petic. 3. (la pl.) aţe (pl.), petice (pl.). (Haina e numai ~enţe.) 4. jerpelitură, ruptură, (Transilv.) ţâră. (Purta o ~ de haină.) 5. vechitură, (pop.) treanţă. (De ce mai porţi ~ asta?) II. (la pl.) frecăţei.
(Dicţionar de sinonime)
ZDREÁNŢĂ s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, puşlama, scârnăvie, secătură.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ZDREÁNŢĂ zdrénţe f. 1) Fâşie ruptă dintr-o bucată de pânză sau dintr-o haină uzată. 2) Obiect de îmbrăcăminte vechi şi rupt; ruptură. 3) fig. fam. Om de nimic; puşlama; secătură. 4) la pl. Preparat alimentar din aluat subţire, care se toarnă în supa ce fierbe, căpătând forma unor fâşii. [G.-D. zdrenţei] /cf. sl. sŭdranŭ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
sdreánţă (-ţe), s.f. – Cîrpă ruptă, haină ruptă. – Var. zdreanţă şi var. Creaţie expresivă, bazată probabil pe o rădăcină imitativă *sdranţ, care ar reproduce zgomotul unei pînze care se rupe, cf. sdrang, sdrîng, cranţ, cronţ. Numeroase var.: str(e)anţă, str(e)amţă, (co)tr(e)anţă, cotreampă, cotoroanţă, ultima cu sensul special de „femeie rea, harpie”, cf. catrinţă, cotrincioară, dr(e)anţă etc. Legătura care s-a vrut să se stabilească cu sl. *sŭdranica, de la sŭdrati „a rupe” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 101; Iordan, Dift., 87; Tiktin; Drăganu, Dacor., V, 339 şi VII, 216), cf. draniţă, este posibilă fără a fi necesară. Der. sdreţar, s.m. (rupt, flenduros); sdrenţăros (var. sdrenţos), adj. (flenduros); sdrenţui, vb. (a se rupe, a se sfîşia); sdrenţuros (var. trenţuros, trenţăros, cotrenţos etc.), adj. (jerpelit); sdreaţă, s.f. (linte de apă, Lemnea), cu pierderea nazalităţii); sdreală, s.f. (zgîrîietură), cu schimb de suf.; sdreli (var. sdrili, streli), vb. (a scrijeli), se află semantic faţă de sdreanţă ca rasgar faţă de rasguñar (der. din sl. strĕliti „a trage săgeţi”, propusă de Cihac, II, 336 şi Conev, nu se explică semantic; din sb. drliti „a descoperi” după Scriban, pare dificil); sdrelitură, s.f. (zgîrîietură).
(Dicţionarul etimologic român)
zdreánţă s. f., g.-d. art. zdrénţei; pl. zdrénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZDREÁNŢĂ s. I. 1. v. cârpă. 2. v. petic. 3. (la pl.) aţe (pl.), petice (pl.). (Haina e numai ~enţe.) 4. jerpelitură, ruptură, (Transilv.) ţâră. (Purta o ~ de haină.) 5. vechitură, (pop.) treanţă. (De ce mai porţi ~ asta?) II. (la pl.) frecăţei.
(Dicţionar de sinonime)
ZDREÁNŢĂ s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, puşlama, scârnăvie, secătură.
(Dicţionar de sinonime)