ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlţâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepţie, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a şubrezi. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ZDRUNCINÁ zdrúncin tranz. 1) A face să se zdruncine; a hurduca. 2) fig. (convingeri, concepţii etc.) A clătina din temelii; a zgudui. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. ~ (din sl. drąčiti = a perturba, sudrąčiti = a îmblânzi + suf. expresiv -ina, ca şi în clăti(na), tâmpi(na), etc.)
(Dicţionarul etimologic român)
sdrunciná (-n, -at), vb. – 1. A perturba, a altera, a mişca. – 2. A scoate din ţîţîni, a sparge, a frînge. – 3. A şubrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąčiti „a perturba”, sŭdrąčiti „a îmblînzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clăti(na), tîmpi(na) etc. Toate încercările de a explica acest cuvînt prin lat. par să fi dat greş: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o formă, *extrūcĭnāre (Candrea, Éléments, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, Dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s.n. (scuturătură); sdruncinătură, s.f. (scuturătură).
(Dicţionarul etimologic român)
zdrunciná vb., ind. prez. 1 sg. zdrúncin, 3 sg. şi pl. zdrúncină
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZDRUNCINÁ vb. 1. v. cutremura. 2. v. zgâlţâi. 3. v. dez-echilibra. 4. v. vătăma.
(Dicţionar de sinonime)
ZDRUNCINÁ vb. v. clătina, distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, stâlci, strivi, turti, zdrobi, zvânta.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ZDRUNCINÁ zdrúncin tranz. 1) A face să se zdruncine; a hurduca. 2) fig. (convingeri, concepţii etc.) A clătina din temelii; a zgudui. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
sdrunciná (-n, -at), vb. – 1. A perturba, a altera, a mişca. – 2. A scoate din ţîţîni, a sparge, a frînge. – 3. A şubrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąčiti „a perturba”, sŭdrąčiti „a îmblînzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clăti(na), tîmpi(na) etc. Toate încercările de a explica acest cuvînt prin lat. par să fi dat greş: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o formă, *extrūcĭnāre (Candrea, Éléments, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, Dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s.n. (scuturătură); sdruncinătură, s.f. (scuturătură).
(Dicţionarul etimologic român)
zdrunciná vb., ind. prez. 1 sg. zdrúncin, 3 sg. şi pl. zdrúncină
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZDRUNCINÁ vb. 1. v. cutremura. 2. v. zgâlţâi. 3. v. dez-echilibra. 4. v. vătăma.
(Dicţionar de sinonime)
ZDRUNCINÁ vb. v. clătina, distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, stâlci, strivi, turti, zdrobi, zvânta.
(Dicţionar de sinonime)