zețuit

ZEŢUÍ, zeţuiesc, vb. IV. Tranz. A aşeza literele unui text în culegar după manuscris pentru a tipări; a culege. – Din germ. setzen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZEŢUÍT, zeţuituri, s.n. Faptul de a zeţui; zeţuire. – V. zeţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ZEŢU//Í ~iésc tranz. (texte) A pregăti pentru tipar, alegând caracterele tipografice şi aşezându-le în culegar după manuscris; a culege. /<germ. setzen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

zeţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zeţuiésc, imperf. 3 sg. zeţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zeţuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

zeţuít s. n., pl. zeţuíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ZEŢUÍ vb. v. culege.
(Dicţionar de sinonime)

ZEŢUÍT s. v. cules.
(Dicţionar de sinonime)