ZEÁMĂ, zemuri, [Pl. şi: zemi] s.f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ♢ Expr. A mânca singur bucatele şi a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puţin sau nimic. A nu fi de nici o zeamă se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbeşte mult şi fără nici o noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleţ) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deşartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrişor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl conţin celulele şi ţesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ♢ Zeamă de prune = ţuică. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ♢ Ou cu zeamă = ou fiert puţin, cu albuşul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuinţată ca fungicid. [Var.: zámă s.f.] – Lat. zema.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ZEÁMĂ zémuri f. 1) Fel de mâncare lichidă, pregătită din carne sau peşte, cu legume, acrită cu borş; ciorbă. 2) Lichidul dintr-o fiertură; apă în care au fiert unele produse alimentare. ~ limpede. ♢ ~ lungă a) zeamă cu mult lichid; zeamă subţire; b) vorbă multă şi fără rost; pălăvrăgeală; flecăreală; trăncăneală. A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. 3) Lichid conţinut în fructe sau legume; suc. ♢ ~ de varză lichid acru şi puţin sărat în care s-a murat varza; moare. 4) Substanţă lichidă de natură diferită (folosită în industrie, agricultură etc.). ♢ ~ tanantă soluţie folosită la tăbăcirea pieilor. [G.-D. zemii] /<lat. zema
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
zeámă (-émi), s.f. – 1. Suc, must. – 2. SUpă, fiertură. – Var. zamă. Mr. dzamă. Gr. ζέμα, uneori prin intermediul unui lat. *zĕma (Tiktin; Graur, Rom., LVI, 109; Ivănescu, BF, VI, 102; Rohlfs, EWUG, 732; Rosetti, II, 69). – Der. zemîrcă, s.f. (poşircă, apă chioară), var. zămîrcă, zămurcă; zemos (var. zămos), adj. (cu zeamă); zămos, s.m. (Mold., pepene galben). Din rom. provine rut. dzema, dzjama (Candrea, Elemente, 403).
(Dicţionarul etimologic român)
ZEÁMĂ s.f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române)
zeámă s. f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZEÁMĂ s. 1. v. suc. (~ de lămâie.) 2. zeamă de varză = (pop.) moare.
(Dicţionar de sinonime)
ZEÁMĂ s. v. ciorbă, lichid, supă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ZEÁMĂ zémuri f. 1) Fel de mâncare lichidă, pregătită din carne sau peşte, cu legume, acrită cu borş; ciorbă. 2) Lichidul dintr-o fiertură; apă în care au fiert unele produse alimentare. ~ limpede. ♢ ~ lungă a) zeamă cu mult lichid; zeamă subţire; b) vorbă multă şi fără rost; pălăvrăgeală; flecăreală; trăncăneală. A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. 3) Lichid conţinut în fructe sau legume; suc. ♢ ~ de varză lichid acru şi puţin sărat în care s-a murat varza; moare. 4) Substanţă lichidă de natură diferită (folosită în industrie, agricultură etc.). ♢ ~ tanantă soluţie folosită la tăbăcirea pieilor. [G.-D. zemii] /<lat. zema
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
ZEÁMĂ s.f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române)
zeámă s. f., g.-d. art. zémii; (feluri) pl. zémuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZEÁMĂ s. 1. v. suc. (~ de lămâie.) 2. zeamă de varză = (pop.) moare.
(Dicţionar de sinonime)
ZEÁMĂ s. v. ciorbă, lichid, supă.
(Dicţionar de sinonime)