zenit

ZENÍT s.n. Punct de intersecţie al verticalei locului cu sfera cerească situat deasupra capului observatorului şi opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălţime. – Din fr. zénith.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZENÍT n. 1) astr. (în opoziţie cu nadir) Cel mai înalt punct de pe bolta cerească situat deasupra capului observatorului. 2) fig. Moment ce marchează cea mai înaltă fază de dezvoltare; apogeu; punct culminant; culme. /<fr. zénith
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ZENÍT s.n. Punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, situat pe verticală deasupra locului de observaţie. [Pl. -turi, -te. / < fr. zénith, cf. ar. samt ar-runs – calea de deasupra capului].
(Dicţionar de neologisme)

ZENÍT s. n. 1. punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, diametral opus nadirului, pe verticală, deasupra locului de observaţie. 2. (fig.) culme, apogeu. (< fr. zénith)
(Marele dicţionar de neologisme)

zenít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ZENÍT s. (ASTRON.) (pop.) namiază. (Nadir şi ~.)
(Dicţionar de sinonime)

ZENÍT s. v. apogeu.
(Dicţionar de sinonime)