zețuire

ZEŢUÍ, zeţuiesc, vb. IV. Tranz. A aşeza literele unui text în culegar după manuscris pentru a tipări; a culege. – Din germ. setzen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZEŢUÍRE, zeţuiri, s.f. Acţiunea de a zeţui şi rezultatul ei; zeţuit, culegere. V. zeţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ZEŢU//Í ~iésc tranz. (texte) A pregăti pentru tipar, alegând caracterele tipografice şi aşezându-le în culegar după manuscris; a culege. /<germ. setzen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

zeţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zeţuiésc, imperf. 3 sg. zeţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zeţuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

zeţuíre s. f., g.-d. art. zeţuírii; pl. zeţuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ZEŢUÍ vb. v. culege.
(Dicţionar de sinonime)

ZEŢUÍRE s. v. cules.
(Dicţionar de sinonime)