zmăcinare

ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. Refl. (Rar) A se agita, a se frământa, a se zbate. – Cf. m ă c i n a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZMĂCINÁRE, zmăcinări, s.f. (Rar) Faptul de a se zmăcina; zbucium, frământare; zguduire. – V. zmăcina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. 2. Tranz. A scutura, a zgâlţâi, a agita. 3. Tranz. A desface, a descompune. (din smâc¹ + suf. expresiv -na, cf. hâţâna, zgâlţâna; sau din lat. machĩnāre, cf. măcina; sau din lat. *exmācĕrāre)
(Dicţionarul etimologic român)

zmăciná vb., ind. prez. 3 sg. zmácină
(Dicţionar ortografic al limbii române)

zmăcináre s. f., g.-d. art. zmăcinării; pl. zmăcinări
(Dicţionar ortografic al limbii române)