zob

ZOB s.n. 1. Aşchii rezultate în urma tăierii arborilor cu toporul, cioburi mărunte rezultate în urma spargerii unui vas de sticlă, de ceramică etc. ♢ Expr. A (se) face zob = a (se) sparge în bucăţi mici, în fărâme; a (se) face praf. 2. (Pop.) Grăunţe de ovăz (amestecate şi cu alte grăunţe) date ca hrană cailor. – Din bg., scr. zob.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZOB n. 1) Aşchie desprinsă dintr-un arbore în urma tăierii acestuia cu toporul. 2) Bucată dintr-un vas de sticlă, de ceramică etc. spart; ciob. 3) pop. Grăunţe de ovăz (amestecate cu alte grăunţe) care servesc drept hrană pentru cai. /<bulg., sb. zob
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ZOB s.n. ~ 2. (Pop.) Ovăz; ~.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)

zob (-buri), s.n. – 1. Grăunte. – 2. Aşchie, ciob. Bg., sb. zob „mertic” (Tiktin; Candrea). – Der. zobi, vb. (a zdrobi); zăbic (var. zăbig), s.n. (bucăţele de mălai prăjite în unt), în Olt.; zoborînă (var. zoborină), s.f. (paie putrezite; balot).
(Dicţionarul etimologic român)

ZOB s.n., pl. zóburi
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române)

zob s. n., pl. zóburi
(Dicţionar ortografic al limbii române)