zvâc
[Sinonime]
ZVÂC interj. Cuvânt care sugerează o mişcare bruscă, precipitată, o săritură; ţâşti. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ZVÂC interj. ( se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de o mişcare bruscă). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ZVÂC ♦ (substantivat, s.n.) Mişcare bruscă, săritură precipitată, ţâşnire. (Calul sări un zvâc înapoi.)
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)
svîc interj. – Exprimă ideea de start sau de zvîcnet. – Var. zvîc şi der. Creaţie expresivă, cf. sfîr, sgîţ, smîc. – Der. svîcni, vb. (a bate, a palpita; a vibra; a se lansa, a se avînta), cu suf. expresiv -ni, cf. smîcni (după Cihac, II, 383, din sl. zvĕknąti „a suna”); svîcneală (var. svîcnitură), s.f. (zvîcnet, lovitură); svocoti, vb. (a zvîcni, a palpita); svoacă, s.f. (Trans., vărguţă, vergea); (s)vîrcoli (var. Trans., (s)virgoli), vb. refl. (a se agita, a se zbate, a se zbuciuma; a se întoarce de pe o parte pe alta, a se încolăci o reptilă), de la o var. *svîrc, care nu se mai foloseşte (cf. sgîţ- › sgîlţ-, fîţ- › fîrţ-, hîc- › hîrc- etc.), cu suf. expresiv -li (după Cihac, II, 557, din sl. kolo „roată”; după Weigand, Jb, XIX, 142 şi Candrea, din bg. vărkolest „rotund”, bg. vărgaljam „a înfăşura” din mag. vergelni, după Drăganu, Dacor., VI, 303; după Tiktin, din sl. zvrĕti, svrkniti „a se zvîrcoli”; dar, pe lîngă dificultăţile fonetice, ideea de „a se întoarce” sau de „rotunjime” este secundară în cuvîntul rom.); svîrcoleală (var. svîrcolitură), s.f. (agitaţie, frămîntare).
(Dicţionarul etimologic român)
zvâc interj., s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZVÂC interj. v. ţuşti, zbughi.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ZVÂC interj. ( se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de o mişcare bruscă). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)
svîc interj. – Exprimă ideea de start sau de zvîcnet. – Var. zvîc şi der. Creaţie expresivă, cf. sfîr, sgîţ, smîc. – Der. svîcni, vb. (a bate, a palpita; a vibra; a se lansa, a se avînta), cu suf. expresiv -ni, cf. smîcni (după Cihac, II, 383, din sl. zvĕknąti „a suna”); svîcneală (var. svîcnitură), s.f. (zvîcnet, lovitură); svocoti, vb. (a zvîcni, a palpita); svoacă, s.f. (Trans., vărguţă, vergea); (s)vîrcoli (var. Trans., (s)virgoli), vb. refl. (a se agita, a se zbate, a se zbuciuma; a se întoarce de pe o parte pe alta, a se încolăci o reptilă), de la o var. *svîrc, care nu se mai foloseşte (cf. sgîţ- › sgîlţ-, fîţ- › fîrţ-, hîc- › hîrc- etc.), cu suf. expresiv -li (după Cihac, II, 557, din sl. kolo „roată”; după Weigand, Jb, XIX, 142 şi Candrea, din bg. vărkolest „rotund”, bg. vărgaljam „a înfăşura” din mag. vergelni, după Drăganu, Dacor., VI, 303; după Tiktin, din sl. zvrĕti, svrkniti „a se zvîrcoli”; dar, pe lîngă dificultăţile fonetice, ideea de „a se întoarce” sau de „rotunjime” este secundară în cuvîntul rom.); svîrcoleală (var. svîrcolitură), s.f. (agitaţie, frămîntare).
(Dicţionarul etimologic român)
zvâc interj., s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZVÂC interj. v. ţuşti, zbughi.
(Dicţionar de sinonime)