zvânturat

ZVÂNTURÁ, zvấntur, vb. I. Refl. (Fam.) A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul, a cutreiera. – Et. nec. Cf. v â n t u r a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ZVÂNTURÁT, -Ă, zvânturaţi, -te, adj. Uşuratic, fluşturatic, nesocotit, aiurit; p. ext. zburdalnic; zvăpăiat, zvânturatic. ♦ (Substantivat; înv.) Aventurier; pribeag. – V. zvântura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE ZVÂNTURÁ mă zvântur intranz. fam. A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ZVÂNTURÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care priveşte totul cu uşurinţă; lipsit de seriozitate; uşuratic. 2) (mai ales despre copii) Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; neastâmpărat; zburdalnic; zvăpăiat; zbanghiu. 3) Care este înclinat spre aventuri; căruia îi plac aventurile. /v. a se zvântura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

zvânturá vb., ind. prez. 1 sg. zvântur, 3 sg. şi pl. zvântură
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ZVÂNTURÁT adj. 1. v. neserios. 2. v. zburdalnic.
(Dicţionar de sinonime)

ZVÂNTURÁT s. v. aventurier.
(Dicţionar de sinonime)