zvecui
[Conjugare]
ZVECUÍ, zvecuiesc, vb. IV. Tranz. A întinde feţele de încălţăminte pe calapod. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ZVECU//Í ~iésc tranz. (feţe de încălţăminte) A trage pe calapod. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
zvecuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. zvecuiésc, imperf. 3 sg. zvecuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. zvecuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ZVECU//Í ~iésc tranz. (feţe de încălţăminte) A trage pe calapod. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)