zăbale
[Sinonime]
ZĂBÁLĂ, zăbale, s.f. 1. Parte a căpăstrului constând dintr-o bară subţire de metal cu două braţe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului înapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni şi a-l conduce. 2. Bubuliţă albicioasă molipsitoare, care apare la oameni în colţurile gurii şi la vite pe buze; zăbăluţă. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colţurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări. – Din magh. zabola.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ZĂBÁL//Ă ~e f. 1) Piesă constând din două bare metalice, unite flexibil între ele şi fixate în partea de jos a căpăstrului, care se introduce în gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubuliţe molipsitoare, care apar, mai ales la copii, în colţurile gurii (şi la vite pe buze). 3) (la puii unor păsări) Colţ cărnos şi galben de la rădăcina ciocului. [G.-D. zăbalei] /<ung. zabola
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ZĂBÁLĂ [pl. şi (Mold.) zăbắli, (Reg.) zăbéle] s.f. ~.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)
zăbálă (-le), s.f. – 1. Inel, frînă a calului. – 2. Spuzeală la colţul gurii. – Var. Banat zobele. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul mag. zabola (Diez, Gramm., I, 446; Cihac, II, 539; Gáldi, Dict., 99). Sb. zabala (Conev 103) pare a proveni din rom. – Der. zăbălos, adj. (cu zăbale); înzabăla, vb. (a pune zăbale; a domina, a stăpîni); zăbăluţă, s.f. (lănţişor de frîu). Pentru extensiunea lui zăbală „spuzeală” (Olt., Munt., Dobr.) cf. ALR, I, 27. – Cf. zîmba, zimţ.
(Dicţionarul etimologic român)
zăbálă s. f., g.-d. art. zăbálei; pl. zăbále
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZĂBÁLĂ s. 1. (reg.) muştiuc. (~ pusă în gura calului.) 2. (MED.; la pl.) ragadă, zăbăluţă, (prin Ban.) zobele (pl.).
(Dicţionar de sinonime)
ZĂBÁLĂ s. v. herpes.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ZĂBÁL//Ă ~e f. 1) Piesă constând din două bare metalice, unite flexibil între ele şi fixate în partea de jos a căpăstrului, care se introduce în gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubuliţe molipsitoare, care apar, mai ales la copii, în colţurile gurii (şi la vite pe buze). 3) (la puii unor păsări) Colţ cărnos şi galben de la rădăcina ciocului. [G.-D. zăbalei] /<ung. zabola
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)
zăbálă (-le), s.f. – 1. Inel, frînă a calului. – 2. Spuzeală la colţul gurii. – Var. Banat zobele. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul mag. zabola (Diez, Gramm., I, 446; Cihac, II, 539; Gáldi, Dict., 99). Sb. zabala (Conev 103) pare a proveni din rom. – Der. zăbălos, adj. (cu zăbale); înzabăla, vb. (a pune zăbale; a domina, a stăpîni); zăbăluţă, s.f. (lănţişor de frîu). Pentru extensiunea lui zăbală „spuzeală” (Olt., Munt., Dobr.) cf. ALR, I, 27. – Cf. zîmba, zimţ.
(Dicţionarul etimologic român)
zăbálă s. f., g.-d. art. zăbálei; pl. zăbále
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ZĂBÁLĂ s. 1. (reg.) muştiuc. (~ pusă în gura calului.) 2. (MED.; la pl.) ragadă, zăbăluţă, (prin Ban.) zobele (pl.).
(Dicţionar de sinonime)
ZĂBÁLĂ s. v. herpes.
(Dicţionar de sinonime)