ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. şi tranz. 1. A(-şi) acoperi corpul cu veşminte. ♦ Refl. A purta haine de o anumită croială, de o anumită calitate etc. 2. A-şi procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăţa perna sau plapuma. ♦ Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. copertele unei cărţi, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfăţişare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎMBRĂCÁT1 s.n. Faptul de a (se) îmbrăca; îmbrăcare. – V. îmbrăca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcaţi, -te, adj. (Despre oameni) Cu trupul acoperit de haine; înveşmântat. – V. îmbrăca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎMBRĂCÁ îmbrác tranz. 1) (haine) A pune pe corp. ~ rochia. 2) (fiinţe) A acoperi cu haine, potrivindu-le pe corp. ~ copilul. 3) (persoane, încăperi etc.) A asigura cu haine, cu lucruri casnice. ~ familia. ~ casa. 4) şi fig. A asigura cu un înveliş extern. ~ o pernă. ~ o carte. [Sil. îm-bră-] /<lat. îmbracare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
îmbrăcá (îmbrác, îmbrăcát), vb. – 1. A (-şi) acoperi corpul cu veşminte. – 2. A acoperi, a înveli. – 3. A împărţi, a distribui. – 4. (Rar) A (se) întoarce, a (se) inversa. Lat. *imbracāre, de la bracae, cf. brace, brăcire (Puşcariu 780; Candrea-Dens., 147; REW 4281; DAR), cf. it. (im)bricare. Pentru sensul lat. bracāre „a-şi pune pantaloni”, cf. Castro 178 (DAR crede că trebuie plecat de la sensul cuvîntului it. „a înfăşura în scutece”). – Der. îmbrăcăciune, s.f. (înv., veşmînt); îmbrăcătură, s.f. (acţiunea de a se îmbrăca); neîmbrăcat, adj. (gol, fără haine); îmbrăcăminte, s.f. (haină, veşmînt; placentă); desbrăca, vb. (a scoate hainele; a despuia), pe care Candrea-Dens., 178, îl derivă direct din lat.
(Dicţionarul etimologic român)
îmbrăcá vb., ind. prez. 1 sg. îmbrác, 3 sg. şi pl. îmbrácă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
îmbrăcát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎMBRĂCÁ vb. 1. a se echipa, a se înveşmânta, (înv. şi reg.) a se înveşte. (Vă rog să vă ~ şi să mergem.) 2. a-şi lua, a-şi pune. (Şi-a ~ haina şi a plecat.) 3. a pune, a trage. (~ cămaşa pe tine.) 4. v. înfăţa. 5. v. tapisa. 6. a (se) acoperi, a (se) înveli, (înv. şi pop.) a (se) coperi. (A ~ o carte.) 7. v. fereca.
(Dicţionar de sinonime)
ÎMBRĂCÁT adj. 1. echipat, înveşmântat, (înv.) învăscut. (Persoană gata ~.) 2. acoperit, învelit. (Caiet ~.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) îmbrăca ≠ a (se) dezbrăca
(Dicţionar de antonime)
Îmbrăcat ≠ dezbrăcat, gol, nud
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎMBRĂCÁT1 s.n. Faptul de a (se) îmbrăca; îmbrăcare. – V. îmbrăca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎMBRĂCÁ îmbrác tranz. 1) (haine) A pune pe corp. ~ rochia. 2) (fiinţe) A acoperi cu haine, potrivindu-le pe corp. ~ copilul. 3) (persoane, încăperi etc.) A asigura cu haine, cu lucruri casnice. ~ familia. ~ casa. 4) şi fig. A asigura cu un înveliş extern. ~ o pernă. ~ o carte. [Sil. îm-bră-] /<lat. îmbracare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
îmbrăcá (îmbrác, îmbrăcát), vb. – 1. A (-şi) acoperi corpul cu veşminte. – 2. A acoperi, a înveli. – 3. A împărţi, a distribui. – 4. (Rar) A (se) întoarce, a (se) inversa. Lat. *imbracāre, de la bracae, cf. brace, brăcire (Puşcariu 780; Candrea-Dens., 147; REW 4281; DAR), cf. it. (im)bricare. Pentru sensul lat. bracāre „a-şi pune pantaloni”, cf. Castro 178 (DAR crede că trebuie plecat de la sensul cuvîntului it. „a înfăşura în scutece”). – Der. îmbrăcăciune, s.f. (înv., veşmînt); îmbrăcătură, s.f. (acţiunea de a se îmbrăca); neîmbrăcat, adj. (gol, fără haine); îmbrăcăminte, s.f. (haină, veşmînt; placentă); desbrăca, vb. (a scoate hainele; a despuia), pe care Candrea-Dens., 178, îl derivă direct din lat.
(Dicţionarul etimologic român)
îmbrăcá vb., ind. prez. 1 sg. îmbrác, 3 sg. şi pl. îmbrácă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
îmbrăcát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎMBRĂCÁ vb. 1. a se echipa, a se înveşmânta, (înv. şi reg.) a se înveşte. (Vă rog să vă ~ şi să mergem.) 2. a-şi lua, a-şi pune. (Şi-a ~ haina şi a plecat.) 3. a pune, a trage. (~ cămaşa pe tine.) 4. v. înfăţa. 5. v. tapisa. 6. a (se) acoperi, a (se) înveli, (înv. şi pop.) a (se) coperi. (A ~ o carte.) 7. v. fereca.
(Dicţionar de sinonime)
ÎMBRĂCÁT adj. 1. echipat, înveşmântat, (înv.) învăscut. (Persoană gata ~.) 2. acoperit, învelit. (Caiet ~.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) îmbrăca ≠ a (se) dezbrăca
(Dicţionar de antonime)
Îmbrăcat ≠ dezbrăcat, gol, nud
(Dicţionar de antonime)