încercuire dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părţile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s.f. Acţiunea de a încercui; înconjurare. – V. încercui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCERCU//Í ~iésc tranz. 1) A înconjura cu un cerc; a strânge într-un cerc. ~ un poloboc. 2) A cuprinde din toate părţile (ca într-un cerc); a înconjura; a împrejmui; a împresura. 3) (fortificaţii, trupe inamice etc.) A înconjura pentru a scoate din luptă; a împresura. /în + cerc + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎNCERCUÍ vb. IV tr. A strânge ca într-un cerc; a înconjura din toate părţile; (fig.) a împresura. [Pron. -cu-i, p.i. -iesc. / < în- + cerc, cf. fr. encercler].
(Dicţionar de neologisme)

ÎNCERCUÍRE s.f. Acţiunea de a încercui. [Pron. -cu-i-. / < încercui].
(Dicţionar de neologisme)

ÎNCERCUÍ vb. tr. a strânge ca într-un cerc; a înconjura din toate părţile; (fig.) a împresura. (după fr. encercler)
(Marele dicţionar de neologisme)

încercuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. încercuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNCERCUÍ vb. 1. a împresura, a înconjura, a învălui, (înv. şi pop.) a cuprinde, (înv.) a împre-jura. (L-au ~ pe duşman.) 2. v. asedia. 3. v. încon-jura.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNCERCUÍRE s. 1. împresurare, înconjurare, învăluire. (~ inamicului.) 2. v. asediu.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inc ince incer incerc

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire cuire rcuire