ÎNCREDINŢÁ, încredinţez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăşi cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. şi refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credinţă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNCREDINŢÁRE, încredinţări, s.f. Acţiunea de a (se) încredinţa şi rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverinţă. – V. încredinţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNCREDINŢ//Á ~éz tranz. 1) A face să se încredinţeze. 2) (fiinţe sau obiecte) A da să îngrijească sau să păzească (având încredere deplină). 3) (gânduri, frământări sufleteşti, intimităţi etc.) A comunica în mod confidenţial; a destăinui; a confia. ~ cuiva secretul. /în + credinţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNCREDINŢ//Á mă ~éz 1. tranz. (urmat de o propoziţie completivă) 1) A ajunge să fie convins; a-şi da seama; a se convinge. 2) A ajunge să fie sigur (după anumite măsuri de precauţie); a căpăta siguranţă; a se asigura. 2. intranz. 1) A fi convins (de ceva). 2) A fi sigur (de ceva); a se convinge. /în + credinţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
încredinţá vb., ind. prez. 1 sg. încredinţéz, 3 sg. şi pl. încredinţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
încredinţáre s. f., g.-d. art. încredinţării; pl. încredinţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNCREDINŢÁ vb. 1. v. înmâna. 2. v. preda. 3. v. destăinui. 4. v. asigura. 5. v. convinge. 6. a se convinge, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCREDINŢÁ vb. v. adeveri, arăta, atesta, baza, bizui, certifica, confirma, conta, demonstra, dovedi, fundamenta, încrede, întări, întemeia, logodi, mărturisi, proba, sprijini, stabili, susţine.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCREDINŢÁRE s. 1. v. înmânare. 2. v. destăinuire. 3. v. asigurare. 4. v. convingere.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCREDINŢÁRE s. v. act, certificat, document, dovadă, hârtie, izvor, înscris, logodnă, piesă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNCREDINŢÁRE, încredinţări, s.f. Acţiunea de a (se) încredinţa şi rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverinţă. – V. încredinţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNCREDINŢ//Á mă ~éz 1. tranz. (urmat de o propoziţie completivă) 1) A ajunge să fie convins; a-şi da seama; a se convinge. 2) A ajunge să fie sigur (după anumite măsuri de precauţie); a căpăta siguranţă; a se asigura. 2. intranz. 1) A fi convins (de ceva). 2) A fi sigur (de ceva); a se convinge. /în + credinţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
încredinţá vb., ind. prez. 1 sg. încredinţéz, 3 sg. şi pl. încredinţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
încredinţáre s. f., g.-d. art. încredinţării; pl. încredinţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNCREDINŢÁ vb. 1. v. înmâna. 2. v. preda. 3. v. destăinui. 4. v. asigura. 5. v. convinge. 6. a se convinge, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCREDINŢÁ vb. v. adeveri, arăta, atesta, baza, bizui, certifica, confirma, conta, demonstra, dovedi, fundamenta, încrede, întări, întemeia, logodi, mărturisi, proba, sprijini, stabili, susţine.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCREDINŢÁRE s. 1. v. înmânare. 2. v. destăinuire. 3. v. asigurare. 4. v. convingere.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCREDINŢÁRE s. v. act, certificat, document, dovadă, hârtie, izvor, înscris, logodnă, piesă.
(Dicţionar de sinonime)