încumetri

ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNCUMETR//Í ~ésc tranz. A face să se încumetrească. /în + cumătru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎNCUMETR//Í mă ~ésc intranz. A deveni cumetri (cu cineva). /în + cumătru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

încumetrí vb. (sil. -tri), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. încumetrésc, imperf. 3 sg. încumetreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. încumetreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)