ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. 1. Tranz. 1. A încâlci fire, aţă etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca uşor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fâneţele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcţia pentru a îngreuia o urmărire, pentru a-şi pierde urma. ♦ Refl. şi tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuia mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acţiune, a stânjeni. ♢ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoţii etc.). ♢ Compus: încurcă-lume s.m. invar. = om care încurcă pe alţii, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. şi refl. A face (pe cineva) să-şi piardă sau a-şi pierde şirul ideilor; a (se) zăpăci. ♢ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situaţie complicată. confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenţionat) o situaţie confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ce spune. 3. Tranz. şi refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieşi (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri). – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNCURCÁ încúrc tranz. 1) A face să se încurce; a încâlci. ~ firele. ♢ ~ vorba a vorbi confuz (ascunzând ceva). A o ~ rău a nimeri la strâmtoare. ~ iţele a strica planurile. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, încât să nu poată fi găsit; a încâlci. 3) (persoane) A împiedica, sustrăgând atenţia; a încâlci. ~ lumea. /<lat. incolicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNCURCÁ mă încúrc intranz. 1) (despre fire, aţă, păr etc.) A se amesteca astfel, încât să nu se poată desface uşor; a se încâlci. Iţele s-au ~t. ♢ A i ~ potecile a o păţi rău. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se împiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se rătăci. 4) (despre persoane) A pierde firul gândurilor; a se încâlci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neştiind cum să procedeze în situaţia creată); a se zăpăci. 6) A nimeri într-o situaţie nedorită. 7) A fi pus în mreje. ♢ ~ în datorii a avea prea multe datorii băneşti. /<lat. incolicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
încurcá (încúrc, încurcát), vb. – 1. A încîlci. – 2. A opri de la o acţiune, a stînjeni. – 3. A complica, a tulbura. – 4. A confunda, a amesteca, a bramburi. – 5. (Refl.) A se zăpăci, a-şi pierde firul ideilor. – 6. (Refl.) A cădea în propria plasă, a se angaja într-o afacere de unde nu mai poate ieşi. – 7. (Refl.) A zăbovi, a pierde vremea. – 8. (Cu comp. o) A vorbi stricat o limbă, a o rupe. Origine incertă. Dacă sensul primitiv este acela de „a înşela” (cf. Coresi, hitlenia de încurcăm unul spre alaltu, ar putea fi un der. de la currĕre, de tipul *currĭcāre, cf. curriculum (Domaschke 147). Se ştie că part. cursum a dat în rom. cursă, astfel că semantismul unui eventual *currĭcāre n-ar oferi dificultate. Evoluţia posterioară este de asemenea firească, întrucît ideea de „a întinde o cursă” se completează spontan cu cea de „a stînjeni” sau „a încurca”. Este însă posibil şi să fie vorba de o origine expresivă, ca în îngurga, s.v. Celelalte explicaţii nu sînt suficiente: de la descurca, şi acesta din lat. *de-obscūrĭcāre „a lumina” (Puşcariu, ZRPh., XXVII, 680; Puşcariu 514), opinie abandonată în DAR, şi care făcea ca un termen concret să provină dintr-unul abstract; din lat. *inculcāre (Cihac, I, 35), dificil din punct de vedere fonetic şi semantic; din lat. *incolĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicale, 12; DAR; Rosetti, I, 168), şi acesta de la colus „furcă de tors”, imposibil semantic vorbind; în loc de *încruca, şi acesta din gr. ϰροϰῶ „a împleti” (Diculescu, Elementele, 466), dificil de admis. Der. încurcală, s.f. (confuzie, amestec, încîlceală); încurcător, adj. (care produce confuzie); încurcătură, s.f. (confuzie, amestec, încîlceală); încurcă-lume, s.m. (persoană care încurcă pe alţii, care nu e bună de nimic); descurca, vb. (a descîlci; a lămuri, a limpezi; refl., a-şi aranja bine treburile; refl., a o rupe pe o limbă străină), format pe baza lui încurca, ca descuia faţă de încuia sau deschide faţă de închide; descurcăreţ, adj. (om care se descurcă).
(Dicţionarul etimologic român)
încúrcă-lúme s. m. şi f. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
încurcá vb., ind. prez. 1 sg. încúrc, 3 sg. şi pl. încúrcă, perf. s. 1 sg. încurcái
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNCURCÁ vb. 1. a (se) amesteca, a (se) încâlci, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Iţele s-au ~.) 2. a zăpăci, (prin Transilv.) a mitroşi, (fam.) a bramburi. (A ~ ceva.) 3. v. rătăci. 4. v. confunda. 5. v. dezorienta. 6. v. complica. 7. v. fâstâci. 8. v. deranja.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCURCÁ vb. v. întârzia, zăbovi.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) încurca ≠ a (se) descurca, a (se) limpezi
(Dicţionar de antonime)
A încurca ≠ a ajuta
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNCURCÁ încúrc tranz. 1) A face să se încurce; a încâlci. ~ firele. ♢ ~ vorba a vorbi confuz (ascunzând ceva). A o ~ rău a nimeri la strâmtoare. ~ iţele a strica planurile. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, încât să nu poată fi găsit; a încâlci. 3) (persoane) A împiedica, sustrăgând atenţia; a încâlci. ~ lumea. /<lat. incolicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
încurcá (încúrc, încurcát), vb. – 1. A încîlci. – 2. A opri de la o acţiune, a stînjeni. – 3. A complica, a tulbura. – 4. A confunda, a amesteca, a bramburi. – 5. (Refl.) A se zăpăci, a-şi pierde firul ideilor. – 6. (Refl.) A cădea în propria plasă, a se angaja într-o afacere de unde nu mai poate ieşi. – 7. (Refl.) A zăbovi, a pierde vremea. – 8. (Cu comp. o) A vorbi stricat o limbă, a o rupe. Origine incertă. Dacă sensul primitiv este acela de „a înşela” (cf. Coresi, hitlenia de încurcăm unul spre alaltu, ar putea fi un der. de la currĕre, de tipul *currĭcāre, cf. curriculum (Domaschke 147). Se ştie că part. cursum a dat în rom. cursă, astfel că semantismul unui eventual *currĭcāre n-ar oferi dificultate. Evoluţia posterioară este de asemenea firească, întrucît ideea de „a întinde o cursă” se completează spontan cu cea de „a stînjeni” sau „a încurca”. Este însă posibil şi să fie vorba de o origine expresivă, ca în îngurga, s.v. Celelalte explicaţii nu sînt suficiente: de la descurca, şi acesta din lat. *de-obscūrĭcāre „a lumina” (Puşcariu, ZRPh., XXVII, 680; Puşcariu 514), opinie abandonată în DAR, şi care făcea ca un termen concret să provină dintr-unul abstract; din lat. *inculcāre (Cihac, I, 35), dificil din punct de vedere fonetic şi semantic; din lat. *incolĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicale, 12; DAR; Rosetti, I, 168), şi acesta de la colus „furcă de tors”, imposibil semantic vorbind; în loc de *încruca, şi acesta din gr. ϰροϰῶ „a împleti” (Diculescu, Elementele, 466), dificil de admis. Der. încurcală, s.f. (confuzie, amestec, încîlceală); încurcător, adj. (care produce confuzie); încurcătură, s.f. (confuzie, amestec, încîlceală); încurcă-lume, s.m. (persoană care încurcă pe alţii, care nu e bună de nimic); descurca, vb. (a descîlci; a lămuri, a limpezi; refl., a-şi aranja bine treburile; refl., a o rupe pe o limbă străină), format pe baza lui încurca, ca descuia faţă de încuia sau deschide faţă de închide; descurcăreţ, adj. (om care se descurcă).
(Dicţionarul etimologic român)
încúrcă-lúme s. m. şi f. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
încurcá vb., ind. prez. 1 sg. încúrc, 3 sg. şi pl. încúrcă, perf. s. 1 sg. încurcái
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNCURCÁ vb. 1. a (se) amesteca, a (se) încâlci, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Iţele s-au ~.) 2. a zăpăci, (prin Transilv.) a mitroşi, (fam.) a bramburi. (A ~ ceva.) 3. v. rătăci. 4. v. confunda. 5. v. dezorienta. 6. v. complica. 7. v. fâstâci. 8. v. deranja.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCURCÁ vb. v. întârzia, zăbovi.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) încurca ≠ a (se) descurca, a (se) limpezi
(Dicţionar de antonime)
A încurca ≠ a ajuta
(Dicţionar de antonime)