ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
încăibărá (-réz, încăibărát), vb. – 1. A apuca, a prinde, a înşfăca. – 2. (Refl.) A ajunge la păruială, a se lua la bătaie. – Var. îngăibăra, îmbăibăra, îngăidăra, încărăba. Origine obscură. Pare să fie rezultat de la încăiera încrucişat cu carabă (cf. ultima var.), sau mai probabil cu un suf. expresiv -ura, cf. încheibăra. Nu pare posibilă explicaţia lui Puşcariu, Dacor., III, 671 (cf. REW 1790 şi DAR), care pleca de la un lat. *incaviolāre „a închide în colivie”. Scriban admite o încrucişare a lui încăiera cu cherba.
(Dicţionarul etimologic român)
încăibărá vb. (sil. -căi-), ind. prez. 1 sg. încáibăr/încăibăréz, 2 sg. încáiberi, 3 sg. şi pl. încáibără; conj. prez. 3 sg. şi pl. încáibere
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNCĂIBĂRÁ vb. v. apuca, încăiera, înhăţa, înşfăca, lua, prinde.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
încăibărá (-réz, încăibărát), vb. – 1. A apuca, a prinde, a înşfăca. – 2. (Refl.) A ajunge la păruială, a se lua la bătaie. – Var. îngăibăra, îmbăibăra, îngăidăra, încărăba. Origine obscură. Pare să fie rezultat de la încăiera încrucişat cu carabă (cf. ultima var.), sau mai probabil cu un suf. expresiv -ura, cf. încheibăra. Nu pare posibilă explicaţia lui Puşcariu, Dacor., III, 671 (cf. REW 1790 şi DAR), care pleca de la un lat. *incaviolāre „a închide în colivie”. Scriban admite o încrucişare a lui încăiera cu cherba.
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNCĂIBĂRÁ vb. v. apuca, încăiera, înhăţa, înşfăca, lua, prinde.
(Dicţionar de sinonime)