ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuş sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. şi refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înşela. ♦ Spec. A adăuga prin înşelătorie un plus la socoteală. 4. Tranz. (În expr.) A-şi încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-şi încărca sufletul cu... = a-şi împovăra conştiinţa. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. – Lat. *incarricare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s.f. Acţiunea de a (se) încărca: încărcătură (1). – V. încărca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNCĂRCÁ încárc tranz. 1) (vehicule, recipiente etc.) A umple cu o povară (pentru a fi transportată). ~ carul cu fân. ♢ A-şi ~ sufletul a se face vinovat de ceva; a-şi împovăra conştiinţa. 2) (fiinţe) A pune să care greutăţi. 3) (poveri de transportat) A ridica pentru a pune într-un vehicul, într-un recipient sau pe spinarea unei fiinţe. 4) (arme de foc) A umple cu încărcătură. 5) A face să poarte multe poveri; a împovăra. ♢ Încărcat de ani a fi bătrân. 6) rar (datorii, socoteli etc.) A mări înşelând. ~ nota de plată. 7) A umple de murdărie. Încărcat de noroi. 8) (acumulatoare electrice) A dota cu energie (prin cuplare la o reţea de curent continuu). ~ o baterie electrică. /<lat. incarricare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
încărcá (încárc, încărcát), vb. – 1. A umple cu ceva. – 2. A împovăra, a copleşi. – 3. A bate, a ciomăgi. – 4. (Înv.) A însărcina. – Mr. (î)ncarcu, megl. (a)ncarc, istr. (ăn)cargescu. Lat. carrĭcāre, cf. carcati în Glosele de la Reichenau (Puşcariu 810; Candrea-Dens., 257; REW 1719; DAR), cf. alb. ngarkoń (Philippide, II, 644), it. (in)carricare, prov., sp. (en)cargar, fr. charger (v. fr. enchargier), cat., port. encarregar. – Der. încărcat, adj. (umplut; plin cu ceva; f. rar, gravidă), pentru al cărui ultim uz, cf. grea, sp. cargada; încărcător, s.n. (dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartuşe în magazia unei arme de foc); încărcător, s.m. (persoană care încarcă un recipient, servitor care încarcă o piesă de artilerie); încărcătură, s.f. (încărcare; ceea ce transportă un vehicul sau o persoană); încărcătoare, s.f. (rampă de încărcare). Cf. descărca.
(Dicţionarul etimologic român)
încărcá vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 sg. şi pl. încárcă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
încărcáre s. f., g.-d. art. încărcării; pl. încărcări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNCĂRCÁ vb. 1. a umple, (Transilv.) a tecărui. (~ carul cu fân.) 2. v. împovăra. 3. v. umple.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCĂRCÁ vb. v. exagera.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCĂRCÁRE s. 1. încărcat, umplere. (~ maşinii cu utilaj.) 2. v. împovărare.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCĂRCÁRE s. v. exagerare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A încărca ≠ a descărca
(Dicţionar de antonime)
Încărcare ≠ descărcare
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s.f. Acţiunea de a (se) încărca: încărcătură (1). – V. încărca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
încărcá (încárc, încărcát), vb. – 1. A umple cu ceva. – 2. A împovăra, a copleşi. – 3. A bate, a ciomăgi. – 4. (Înv.) A însărcina. – Mr. (î)ncarcu, megl. (a)ncarc, istr. (ăn)cargescu. Lat. carrĭcāre, cf. carcati în Glosele de la Reichenau (Puşcariu 810; Candrea-Dens., 257; REW 1719; DAR), cf. alb. ngarkoń (Philippide, II, 644), it. (in)carricare, prov., sp. (en)cargar, fr. charger (v. fr. enchargier), cat., port. encarregar. – Der. încărcat, adj. (umplut; plin cu ceva; f. rar, gravidă), pentru al cărui ultim uz, cf. grea, sp. cargada; încărcător, s.n. (dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartuşe în magazia unei arme de foc); încărcător, s.m. (persoană care încarcă un recipient, servitor care încarcă o piesă de artilerie); încărcătură, s.f. (încărcare; ceea ce transportă un vehicul sau o persoană); încărcătoare, s.f. (rampă de încărcare). Cf. descărca.
(Dicţionarul etimologic român)
încărcá vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 sg. şi pl. încárcă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
încărcáre s. f., g.-d. art. încărcării; pl. încărcări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNCĂRCÁ vb. 1. a umple, (Transilv.) a tecărui. (~ carul cu fân.) 2. v. împovăra. 3. v. umple.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCĂRCÁ vb. v. exagera.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCĂRCÁRE s. 1. încărcat, umplere. (~ maşinii cu utilaj.) 2. v. împovărare.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNCĂRCÁRE s. v. exagerare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A încărca ≠ a descărca
(Dicţionar de antonime)
Încărcare ≠ descărcare
(Dicţionar de antonime)