ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpăţânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanţier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] - Îndărăt + suf. -nic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpăţânare într-o atitudine; a se încăpăţâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s.f. Încăpăţânare; p. ext. stăruinţă, perseverenţă. – Îndărătnic + suf. -ie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNDĂRẮTNI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival 1) Care manifestă lipsă de supunere; încăpăţânat; recalcitrant; nătâng. 2) Care vădeşte stăruinţă în acţiuni; perseverent; tenace. /îndărăt + suf. ~nic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNDĂRĂTNIC//Í mă ~ésc intranz. A stărui cu îndărătnicie într-o atitudine sau într-o acţiune (mai ales nesănătoasă); a se arăta îndărătnic; a se încăpăţâna; a se ambiţiona. /Din îndărătnic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÎNDĂRĂTNICÍ//E ~i f. 1) Caracter îndărătnic; obstinaţie. 2) Acţiune îndărătnică; stăruinţă; perseverenţă; tenacitate. /a îndărătnici + suf. ~cie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. sg. îndărătnică, pl. îndărătnice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
îndărătnicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndărătnicésc, imperf. 3 sg. îndărătniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndărătniceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNDĂRĂTNIC adj. 1. v. încăpăţânat. 2. ambiţios, încăpăţânat, îndârjit, perseverent, stăruitor. (Se dovedeşte extrem de ~ în atingerea scopului.)
(Dicţionar de sinonime)
ÎNDĂRĂTNIC adj. v. restanţier.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNDĂRĂTNICÍ vb. 1. v. încăpăţâna. 2. a se ambi-ţiona, a se încăpăţâna, a se îndârji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susţină că ...)
(Dicţionar de sinonime)
ÎNDĂRĂTNICÍE s. 1. v. încăpăţânare. 2. v. tenacitate.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpăţânare într-o atitudine; a se încăpăţâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNDĂRẮTNI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival 1) Care manifestă lipsă de supunere; încăpăţânat; recalcitrant; nătâng. 2) Care vădeşte stăruinţă în acţiuni; perseverent; tenace. /îndărăt + suf. ~nic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNDĂRĂTNIC//Í mă ~ésc intranz. A stărui cu îndărătnicie într-o atitudine sau într-o acţiune (mai ales nesănătoasă); a se arăta îndărătnic; a se încăpăţâna; a se ambiţiona. /Din îndărătnic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÎNDĂRĂTNICÍ//E ~i f. 1) Caracter îndărătnic; obstinaţie. 2) Acţiune îndărătnică; stăruinţă; perseverenţă; tenacitate. /a îndărătnici + suf. ~cie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. sg. îndărătnică, pl. îndărătnice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
îndărătnicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îndărătnicésc, imperf. 3 sg. îndărătniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îndărătniceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNDĂRĂTNIC adj. 1. v. încăpăţânat. 2. ambiţios, încăpăţânat, îndârjit, perseverent, stăruitor. (Se dovedeşte extrem de ~ în atingerea scopului.)
(Dicţionar de sinonime)
ÎNDĂRĂTNIC adj. v. restanţier.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNDĂRĂTNICÍ vb. 1. v. încăpăţâna. 2. a se ambi-ţiona, a se încăpăţâna, a se îndârji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susţină că ...)
(Dicţionar de sinonime)
ÎNDĂRĂTNICÍE s. 1. v. încăpăţânare. 2. v. tenacitate.
(Dicţionar de sinonime)