ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-şi stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voinţa cuiva, a călca o lege, o dispoziţie etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNFRÂNGE înfrâng tranz. 1) A bate câştigând lupta. 2) A supune voinţei sale. [Sil. în-frân-] /<lat. infrangere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ♢ a-şi stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere)
(Marele dicţionar de neologisme)
înfrânge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înfrâng, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNFRÂNGE vb. 1. v. birui. 2. v. depăşi. 3. v. stăpâni. 4. v. răzbi.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNFRÂNGE vb. v. căi, frânge, pocăi, regreta, rupe.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNFRÂNGE înfrâng tranz. 1) A bate câştigând lupta. 2) A supune voinţei sale. [Sil. în-frân-] /<lat. infrangere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Marele dicţionar de neologisme)
înfrânge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înfrâng, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNFRÂNGE vb. 1. v. birui. 2. v. depăşi. 3. v. stăpâni. 4. v. răzbi.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNFRÂNGE vb. v. căi, frânge, pocăi, regreta, rupe.
(Dicţionar de sinonime)