înfurcit dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNFURCÍ, înfúrc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciţi, -te, adj. (Rar) Bifurcat. [Var.: înfurcát, -ă adj.] – V. înfurci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE ÎNFURC//Í pers. 3 se ~éşte intranz. pop. 1) (despre drumuri, ape curgătoare) A se despărţi în două (ca o furcă); a se bifurca. 2) rar A se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. /în + furca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înfurcí vb., ind. prez. (a avea de furcă, a se certa) 1 sg. înfúrc; (a se bifurca) 3 sg. înfurcéşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNFURCÍ vb. v. bifurca.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNFURCÍT adj. v. bifurcat.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in inf infu infur infurc

Cuvinte se termină cu literele: it cit rcit urcit furcit