îngurlui
[Conjugare]
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relaţii de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. şi: îngúrlui] – În + gurlui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SE ÎNGURLU//Í mă ~iésc intranz. Rar 1) A se da în dragoste. 2) A-şi manifesta dragostea prin mângâieri reciproce; a se drăgosti; a se giugiuli. /în + a gurlui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
îngurluí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îngurluiésc, imperf. 3 sg. îngurluiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îngurluiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SE ÎNGURLU//Í mă ~iésc intranz. Rar 1) A se da în dragoste. 2) A-şi manifesta dragostea prin mângâieri reciproce; a se drăgosti; a se giugiuli. /în + a gurlui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)