îniepta
[Conjugare]
înieptá (înieptát, înieptát), vb. – A arunca, a lansa. Lat. iniectāre (Candrea-Dens., 865; DAR); după Tiktin şi Pascu, Beiträge, 17, de la aiepta, cu schimbare de pref. Cuvînt rar, înv.
(Dicţionarul etimologic român)
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. (Rar şi înv.) Tranz. A arunca, a (a)zvârli. (din lat. iniectare (Candrea-Densuşianu; DAR); după Tiktin şi Pascu, din aiepta, cu schimbarea prefixului)
(Dicţionarul etimologic român)
înieptá vb. (sil. -iep-), ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 sg. şi pl. îniáptă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înieptá, înieptéz, vb. I (reg.) 1. a (se) repezi, a (se) împinge, a (se) arunca cu năvală, a (se) aiepta. 2. (refl.) a-şi lua avânt. 3. (refl.) a se opinti, a se încerca.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul etimologic român)
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. (Rar şi înv.) Tranz. A arunca, a (a)zvârli. (din lat. iniectare (Candrea-Densuşianu; DAR); după Tiktin şi Pascu, din aiepta, cu schimbarea prefixului)
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înieptá, înieptéz, vb. I (reg.) 1. a (se) repezi, a (se) împinge, a (se) arunca cu năvală, a (se) aiepta. 2. (refl.) a-şi lua avânt. 3. (refl.) a se opinti, a se încerca.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)