ÎNSĂMÂNŢÁ, însămânţez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ seminţele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau peşti de reproducţie, în vederea obţinerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameţi masculi în organele genitale femele, în vederea reproducţiei. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânţă (după fr. ensemencer).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNSĂMÂNŢÁRE, însămânţări, s.f. Acţiunea de a însămânţa şi rezultatul ei; însămânţat1. – V. însămânţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNSĂMÂNŢ//Á ~éz tranz. 1) (seminţe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolţi şi a creşte); a semăna. 2) (terenuri agricole) A cultiva introducând în sol seminţe de culturi agricole. 3) biol. (animale) A supune fecundării artificiale. /în + sămânţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
însămânţá vb., ind. prez. 1 sg. însămânţéz, 3 sg. şi pl. însămânţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
însămânţáre s. f., g.-d. art. însămânţării; pl. însămânţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNSĂMÂNŢÁ vb. v. semăna.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNSĂMÂNŢÁRE s. 1. v. semănat. 2. v. semănătură.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNSĂMÂNŢÁRE, însămânţări, s.f. Acţiunea de a însămânţa şi rezultatul ei; însămânţat1. – V. însămânţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
însămânţá vb., ind. prez. 1 sg. însămânţéz, 3 sg. şi pl. însămânţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
însămânţáre s. f., g.-d. art. însămânţării; pl. însămânţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNSĂMÂNŢÁ vb. v. semăna.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNSĂMÂNŢÁRE s. 1. v. semănat. 2. v. semănătură.
(Dicţionar de sinonime)