ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. şi tranz. (Reg.) A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. şi: întín] – În + tină.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNŢINÁ, înţinez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea uşor). Lat. *in-tenuare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNTIN//Á ~éz tranz. 1) A murdări cu noroi; a umple de glod; a noroi; a îngloda. 2) (demnitatea, onoarea, reputaţia) A supune unui tratament compromiţător. /în + tină
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ÎNŢIN//Á ~éz tranz. rar A sprijini atât cât să nu se prăvălească. /<lat. intinuare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
înţiná (înţinéz, át), vb. – 1. A tăia incomplet trunchiul unui copac, pentru a-l putea doborî apoi cu uşurinţă. – 2. A lăsa un obiect în echilibru instabil, micşorîndu-i baza sau punctul de sprijin. Lat. tenŭāre (Tiktin; Candrea-Dens., 876; REW 8654; DAR; Rosetti, I, 168). Conjugarea este înv., actualmente se foloseşte mai ales part. cu funcţie adj.
(Dicţionarul etimologic român)
INTÍNĂ s.f. (Bot.) Membrană protectoare internă a grăuntelui de polen şi a sporilor ferigii. [< fr. intine].
(Dicţionar de neologisme)
INTÍNĂ s. f. înveliş protector intern al grăuntelui de polen şi al sporilor ferigii. (< fr. intine)
(Marele dicţionar de neologisme)
întiná vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. întineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înţiná vb., ind. prez. 1 sg. înţinéz, 3 sg. şi pl. înţineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înţiná, înţinéz, vb. I (pop.) 1. (înv.) a tăia un copac de la rădăcină în aşa fel, încât să se ţină doar într-o aşchie, pentru a fi prăvălit peste cotropitori. 2. a face un lucru slab, prost, de la început. 3. a rezema uşor o uşă. 4. (refl.) a se fuduli. 5. (refl.) a se încăpăţâna.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
ÎNTINÁ vb. v. batjocori, compromite, dez-onora, împotmoli, îngloda, înnămoli, nămoli, necinsti, noroi, pângări, pro-fana, spurca, terfeli.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNŢINÁ, înţinez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea uşor). Lat. *in-tenuare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ÎNŢIN//Á ~éz tranz. rar A sprijini atât cât să nu se prăvălească. /<lat. intinuare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
înţiná (înţinéz, át), vb. – 1. A tăia incomplet trunchiul unui copac, pentru a-l putea doborî apoi cu uşurinţă. – 2. A lăsa un obiect în echilibru instabil, micşorîndu-i baza sau punctul de sprijin. Lat. tenŭāre (Tiktin; Candrea-Dens., 876; REW 8654; DAR; Rosetti, I, 168). Conjugarea este înv., actualmente se foloseşte mai ales part. cu funcţie adj.
(Dicţionarul etimologic român)
INTÍNĂ s.f. (Bot.) Membrană protectoare internă a grăuntelui de polen şi a sporilor ferigii. [< fr. intine].
(Dicţionar de neologisme)
INTÍNĂ s. f. înveliş protector intern al grăuntelui de polen şi al sporilor ferigii. (< fr. intine)
(Marele dicţionar de neologisme)
întiná vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. întineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înţiná vb., ind. prez. 1 sg. înţinéz, 3 sg. şi pl. înţineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înţiná, înţinéz, vb. I (pop.) 1. (înv.) a tăia un copac de la rădăcină în aşa fel, încât să se ţină doar într-o aşchie, pentru a fi prăvălit peste cotropitori. 2. a face un lucru slab, prost, de la început. 3. a rezema uşor o uşă. 4. (refl.) a se fuduli. 5. (refl.) a se încăpăţâna.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
ÎNTINÁ vb. v. batjocori, compromite, dez-onora, împotmoli, îngloda, înnămoli, nămoli, necinsti, noroi, pângări, pro-fana, spurca, terfeli.
(Dicţionar de sinonime)