înveli

ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfăşura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarţele unei cărţi sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu ţigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenuşă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfăşura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. v a l i t i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNVEL//Í ~ésc tranz. 1) A acoperi cu ceva de asupra sau de jur împrejur. 2) (urzeală) A înfăşura pe sulul dinapoi al războiului de ţesut. /în + sl. valiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

învelí (învelésc, învelít), vb. – 1. A înfăşura. – 2. A acoperi, a pune ceva deasupra. – 3. A umple. – 4. A înfăşura urzeala pe sulul războiului. – 5. A da la piuă. – Var. învăli. Mr. anvălescu, anvalire, megl. anváles, anvăliri. Sl. valiti (Cihac, II, 106; DAR), cf. val, şi bg. valjam. Accepţiile apar şi în sl. şi se explică toate plecîndu-se de la ideea de bază, aceea de „sul”. Der. din lat. *invelāre (Meyer, Alb. St., IV, 105), nu este posibilă. Der. învelitoare (var. învelitură), s.f. (ceea ce serveşte la învelit sau acoperit; husă; cuvertură, pătură; capac; acoperiş); înveliş, s.n. (obiect care serveşte la învelit; capac; husă; acoperiş); învelit, adj. (acoperit; pieptănat; căptuşit; bătut în piuă; rotofei).
(Dicţionarul etimologic român)

învelí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înveleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNVELÍ vb. 1. a (se) acoperi, a (se) înfăşura, (înv. şi pop.) a (se) coperi, a (se) înfăşura, (pop.) a (se) învălui, (înv. şi reg.) a (se) astruca. (S-a ~ cu plapuma.) 2. v. îmbrăca.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A (se) înveli ≠ a (se) dezveli
(Dicţionar de antonime)

A înveli ≠ a dezveli
(Dicţionar de antonime)