ÎNVEŞNICÍ, înveşnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veşnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veşnic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNVEŞNIC//Í ~ésc tranz. A face să dăinuiască la nesfârşit; a face să devină veşnic; a eterniza. /în + veşnic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
înveşnicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. înveşnicésc, imperf. 3 sg. înveşniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înveşniceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNVEŞNICÍ vb. v. eterniza, imortaliza, per-petua.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNVEŞNIC//Í ~ésc tranz. A face să dăinuiască la nesfârşit; a face să devină veşnic; a eterniza. /în + veşnic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNVEŞNICÍ vb. v. eterniza, imortaliza, per-petua.
(Dicţionar de sinonime)