ÎNĂBUŞÍ, înắbuş, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creşterea şi dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violenţă, manifestări, acţiuni sau mişcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Şi-a înăbuşit un oftat. 4. Tranz. (în expr.) A înăbuşi focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNĂBUŞÍRE s.f. Acţiunea de a (se) înăbuşi; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNĂBUŞÍ înăbuş tranz. 1) A face să se înăbuşe; a asfixia. 2) (plante) A împiedica să se dezvolte normal. 3) reg. (alimente, legume etc.) A fierbe într-un vas închis; a găti la capac. 4) (acţiuni, manifestări etc.) A potoli prin violenţă; a reprima. ~ o demonstraţie. 5) A face să nu se mai producă. ~ focul. 6) (sentimente, stări sufleteşti etc.) A stăvili printr-un efort de voinţă; a înfrâna; a controla; a domina. ~ emoţiile. /în + a năbuşi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNĂBUŞÍ mă înăbuş intranz. 1) (despre fiinţe) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer sau din cauza căldurii etc.); a se sufoca; a se asfixia. 2) fig. A se simţi într-un impas moral (din cauza unor condiţii nefavorabile); a se sufoca. /în + a năbuşi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
înăbuşí vb., ind. prez. 1 sg. înăbuş, 3 sg. şi pl. înăbuşă, imperf. 3 sg. înăbuşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înăbuşe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înăbuşíre s. f., g.-d. art. înăbuşírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNĂBUŞÍ vb. 1. v. asfixia. 2. a strangula, a sufoca. (Emoţia îl ~.) 3. (fig.) a comprima. (Îşi ~ un suspin.) 4. v. reprima. 5. v. stinge. 6. v. năpădi.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNĂBUŞÍ vb. v. ascunde, tăinui.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNĂBUŞÍRE s. 1. v. asfixie. 2. v. reprimare. 3. v. stingere.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNĂBUŞÍRE s.f. Acţiunea de a (se) înăbuşi; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNĂBUŞÍ mă înăbuş intranz. 1) (despre fiinţe) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer sau din cauza căldurii etc.); a se sufoca; a se asfixia. 2) fig. A se simţi într-un impas moral (din cauza unor condiţii nefavorabile); a se sufoca. /în + a năbuşi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
înăbuşí vb., ind. prez. 1 sg. înăbuş, 3 sg. şi pl. înăbuşă, imperf. 3 sg. înăbuşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. înăbuşe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înăbuşíre s. f., g.-d. art. înăbuşírii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNĂBUŞÍ vb. 1. v. asfixia. 2. a strangula, a sufoca. (Emoţia îl ~.) 3. (fig.) a comprima. (Îşi ~ un suspin.) 4. v. reprima. 5. v. stinge. 6. v. năpădi.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNĂBUŞÍ vb. v. ascunde, tăinui.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNĂBUŞÍRE s. 1. v. asfixie. 2. v. reprimare. 3. v. stingere.
(Dicţionar de sinonime)