înșfăcai

ÎNŞFĂCÁ, înşfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere şi cu violenţă; a înhăţa. – Cf. bg. h v á š t a m.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNŞFĂCÁ înşfác tranz. A apuca brusc şi cu putere; a înhăţa. [Sil. în-şfă-] /în + bulg. hvatam
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

înşfăcá (înşfác, înşfăcát), vb. – A apuca brusc, a înhăţa. – Var. înfăşca. Bg. hvaštam, faštam (Cihac, II, 148; DAR), cu pref. în-. După Giuglea, Dacor., III, 622, din gr. σφηϰόω „a strînge”, ceea ce pare mai puţin probabil.
(Dicţionarul etimologic român)

înşfăcá vb., ind. prez. 1 sg. înşfác, 2 sg. înşfáci, 3 sg. înşfácă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înşfáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNŞFĂCÁ vb. v. înhăţa.
(Dicţionar de sinonime)