ĂST, ÁSTĂ, ăşti, aste, adj.dem. (antepus) (Pop. şi fam.) Acest, această. ♢ Loc. adv. (De) astă dată = acum. Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna, primăvara etc.) imediat precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei şi ăstei; gen.-dat. pl.: ăstor]. – Lat. istum, ista.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ẮSTA, ÁSTA, ăştia, astea, pron. dem., adj.dem. (postpus) (Pop. şi fam.) Acesta, aceasta. ♢ Loc. adv. Pentru asta = de aceea. ♢ Loc. adv. Cu toate astea = totuşi. [Gen.-dat. sg.: ăstuia, ăsteia şi asteia; gen.-dat. pl.: ăstora]. – Lat. istum, ista.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ăst adj. şi pron. dem. – Acesta. – Asta, (treaba) asta, lucrul ăsta. – Cu asta, astfel. – Cu toate astea, totuşi. – De asta, pentru aceasta, din pricina aceasta. – Una ca asta, aşa ceva. – Asta-i (acum), tot ce mai lipsea. – Asta-i bună, de necrezuit. – Ce-i asta?, ce înseamnă aşa ceva?. – Asta e, aşa stau lucrurile. – Asta ceea, (Mold.), cine ar zice (formulă care indică şovăială sau rezervă). Lat. *istus, formă vulg. de la iste, f. ista (Puşcariu 147; Candrea-Dens., 102; REW 4553; DAR); cf. v. it. esto (păstrat în compuneri: stasera, stamane; sicil. isti), prov. est, v. fr. ist, sp., port. este. Coincide în folosire cu acest, cu o nuanţă mai retorică în acesta din urmă, mai familiară în ăst; întrebuinţarea sa este cu desăvârşire paralelă cu cea a dublei forme acel şi ăl. Decl. adj. (forma literară) m. ăst (Mold, ast, est, ist), gen. ăstui (astui, istui), pl. ăşti (aşti, işti); gen. ăstor (astor, istor). F. astă, (Mold., eastă, iastă), gen. astei (eştii), pl. aste (este), gen. astor, (estor). În folosirea pron., i se adaugă -a (cf. acel) ca şi în functia de adj. postpus; dar var. moldoveneşti fac abstracţie de obicei de această schemă. Comp. astădată, adv. (de această dată); astă-iarnă, adv. (iarna trecută); astălalt, (var. ăstălalt, ăstalalt), adj. şi pron. dem. (celălalt, cel de acolo); ăstan, adv. (Trans., anul acesta); astă-noapte, adv. (noaptea trecută); astă-seară, adv. (în seara asta); astă-toamnă, adv. (toamna trecută); astă-vară, adv. (vara trecută); astăzi, adv. (în ziua de faţă, azi); astfel, adv. (în acest fel, aşa); estimp, adv. (anul acesta).
(Dicţionarul etimologic român)
!ăst (pop.) adj. pr. antepus m. (ăst om), g.-d. ắstui, pl. ắşti; f. ástă, g.-d. ắstei, pl. áste, g.-d. pl. m. şi f. ắstor
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
!ắsta (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăsta), g.-d. ắstuia, p. ắştia (-tia); f. ásta (şi n.: asta înseamnă că e bine), g.-d. ắsteia, pl. ástea, g.-d. pl. m. şi f. ắstora
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
ástă-iárnă adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-primăváră adv. (în tempo rapid: as-primăvară)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-toámnă adv. (în tempo rapid: as-toamnă)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-váră adv. (în tempo rapid: as-vară)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ăst adj. m. (antepus), g.-d. ăstui, pl. ăşti; f. sg. ástă, g.-d. ástei/ăstei, pl. áste, g.-d. m. şi f. ăstor
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de-ástă dátă loc. adv. (tempo rapid)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de ástă dátă loc. adv. (tempo lent)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-noápte adv. (în tempo rapid: as-noapte)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă dátă loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-seáră adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ăsta pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. ăstuia pl. ăştia (sil. -tia/-ti-a); f. sg. ásta, g.-d. ásteia/ăsteia, pl. ástea, g.-d. m. şi f. ăstora
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ASTĂ-SEÁRĂ adv. deseară, (înv. şi reg.) astară. (Să vii ~ pe la noi.)
(Dicţionar de sinonime)
ĂST adj. v. acest.
(Dicţionar de sinonime)
ĂSTA pron. v. acesta.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ẮSTA, ÁSTA, ăştia, astea, pron. dem., adj.dem. (postpus) (Pop. şi fam.) Acesta, aceasta. ♢ Loc. adv. Pentru asta = de aceea. ♢ Loc. adv. Cu toate astea = totuşi. [Gen.-dat. sg.: ăstuia, ăsteia şi asteia; gen.-dat. pl.: ăstora]. – Lat. istum, ista.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
!ăst (pop.) adj. pr. antepus m. (ăst om), g.-d. ắstui, pl. ắşti; f. ástă, g.-d. ắstei, pl. áste, g.-d. pl. m. şi f. ắstor
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
!ắsta (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăsta), g.-d. ắstuia, p. ắştia (-tia); f. ásta (şi n.: asta înseamnă că e bine), g.-d. ắsteia, pl. ástea, g.-d. pl. m. şi f. ắstora
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
ástă-iárnă adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-primăváră adv. (în tempo rapid: as-primăvară)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-toámnă adv. (în tempo rapid: as-toamnă)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-váră adv. (în tempo rapid: as-vară)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ăst adj. m. (antepus), g.-d. ăstui, pl. ăşti; f. sg. ástă, g.-d. ástei/ăstei, pl. áste, g.-d. m. şi f. ăstor
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de-ástă dátă loc. adv. (tempo rapid)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de ástă dátă loc. adv. (tempo lent)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-noápte adv. (în tempo rapid: as-noapte)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă dátă loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ástă-seáră adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ăsta pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. ăstuia pl. ăştia (sil. -tia/-ti-a); f. sg. ásta, g.-d. ásteia/ăsteia, pl. ástea, g.-d. m. şi f. ăstora
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ASTĂ-SEÁRĂ adv. deseară, (înv. şi reg.) astară. (Să vii ~ pe la noi.)
(Dicţionar de sinonime)
ĂST adj. v. acest.
(Dicţionar de sinonime)
ĂSTA pron. v. acesta.
(Dicţionar de sinonime)